În perioa
da 05-21 August 2016, iubitorii sportului mondial și nu numai își vor îndrepta atenția către Rio de Janeiro, unde au loc Jocurile Olimpice de vară. Olimpiada de la Rio reprezintă o premieră pentru America de Sud, Brazilia fiind prima țară din acel continent care organizează marea întrecere Prima ediție a Jocurilor Olimpice în antichitate au avut loc în anul 776 în Olimpia – Grecia, iar prima ediție a Jocurilor Olimpice moderne au fost găzduite în Atena – Grecia. Peste 10.500 de sportivi de la 205 Comitete Olimpice Naționale vor participa la probe, iar 28 de sporturi vor fi cuprinse a fi desfășurate pe parcursul întrecerilor. Å¢ara noastră participă la Rio cu o delegație formată din 95 de sportivi și 7 rezerve. România merge la Jocurile Olimpice de vară cu șanse reduse să câștige vreo medalie de aur, obiectivul COSR fiind obtinerea între 6-9 medalii, obiectiv îndrăzneț de altfel. Din anul 2000, România se află într-o scădere constantă la numărul de medalii olimpice, iar în acest an am putea continua panta descendentă. La Jocurile de la Sydney, în anul 2000, România a avut 20 de medalii dintre care 11 de aur, apoi a scăzut constant. În 2004, la Atena, au fost 19 medalii dintre care 8 de aur, în 2008 la Beijing 8 medalii dintre care 4 de aur, iar în 2012 la Londra am avut două medalii de aur, deși am crescut la 9 medalii în total. Cea mai slabă ediție de Jocuri de vară pentru România, în afară de cea din 1900 când nu a luat nici o medalie, a fost cea din 1924 atunci când am plecat de la Paris doar cu un bronz.
În 2016, la Rio, fără echipa de gimnastică, cea mai mare șansă de a lua aurul o are echipa feminină de spadă, dar fetele noastre sunt cotate sub echipa Chinei, principala favorită. Speranțe pentru noi la obtinerea de medalii ar putea apărea la gimnastică (chiar dacă nu suntem calificați cu echipele), judo, haltere, canotaj, tenis prin echipa de dublu masculin si handbal feminin unde putem aspira la podium, în singurul joc de echipă la care ne-am calificat la această ediție a Olimpiadei. În clasamentul pe medalii va fi o luptă între coloșii SUA și China, așa cum ne-am obișnuit la întrecerile ultimelor ediții, iar deviza Jocurilor din acest an “Trăiește-ți pasiunea!”, trebuie sa ne facă pe toți să ne bucurăm de acest spectacol întâlnit odată la 4 ani.
MIHAI SÄ‚RMÄ‚ȘAN
| 827 vizualizări
Ultimele comentarii