Doina Tat, directorul școlii speciale Sfânta Maria din Bistrița este unul dintre acei oameni care au reușit să demonstreze că în sport se poate face performanță doar datorită muncii și talentului și că fizicul rămâne pe locul doi. A fost întotdeauna una dintre cele mai mici jucătoare de pe teren, iar antrenorul său o poreclea Gogoloi pentru că, deși era foarte mică, reușea să-și creeze spații și să înscrie chiar și din fața unor jucătoare mult mai mari decât ea.
Deși părinții și familia o vedeau ca o viitoare artistă și au încercat să o îndrume spre o carieră în actorie, Doina Tat, născută Radu, a pus pe primul loc pasiunea pentru sport și a urmat atât liceul cât și facultatea la sport. De mică a făcut toate sporturile la care a avut acces, dar cel mai bine se descurca la atletism. Un antrenor de la Brașov a văzut-o concurând într-o competiție județeană și a convins-o să urmeze liceul sportiv, așa au început să apară adevăratele performanțe și rezultate pentru fetița din Bod.
Campioană națională la aruncatul mingii de oină
„În clasa a VIII-a am început să fac performanță la atletism. În acel an, 1967, am fost campioană națională la aruncarea mingii de oină și am reușit să stabilesc trei recorduri naționale într-o săptămână. Dar din clasa a IX, atletismul a devenit puțin mai greu pentru mine. Trecând de la juniorat la tineret, erau alte probe mult mai grele și nu mă mai ajuta fizicul. Când antrenorul mi-a pus în mână o suliță și am văzut cât e de mare m-am speriat. Îmi amintesc că am avut un concurs internațional cu niște rusoaice care erau de trei ori cât și mine și ca înălțime și ca greutate și atunci mi-am dat seama că acest sport nu e pentru mine”, povestește Doina Tat cum a ajuns să renunțe la sportul în care a reușit să obțină primele rezultate naționale.
A ales handbalul
Marea ei pasiune, încă de atunci era handbalul, pe care îl practica în paralel cu atletismul și așa a hotărât să se axeze doar pe acest sport. „Se pare că la handbal legea compensației și-a făcut datoria. Nu ai înălțimea, dar ai talent și muncă și ambiție și atunci obți rezultate”, explică fosta handbalistă.
La doar un an după ce a început să se dedice în totalitate handbalului a fost convocată la lotul național și de acolo au urmat doar performanțe, mai întâi la Rulmentul Brașov pentru care a jucat în primă fază și după ce a ajuns la facultate în echipa Institulului de Educație Fizică și Sport, ICEF, cu care a ajuns campionă națională și a jucat chiar și în Cupa Campionilor Europeni.
Chemată să joace în Olanda
„Cele două meciuri jucate cu o echipă din Olanda în cadrul Cupei Campionilor au fost cred că cele mai importante pentru mine. În cel din București am și reușit să fac unul dintre cele mai bune meciuri ale mele, am ieșit golgeter, iar antrenorul olandezelor m-a remarcat. Și în returul din Olanda am jucat foarte bine iar la sfârșit antrenorul lor a tot încercat să mă convingă să rămân acolo, dar nu am vrut, m-am gândit la câte probleme ar fi avut familia mea de aici dacă eu rămâneam”, își amintește Doina Tat.
Antrenamente de coșmar
Performanțele nu au venit însă ușor, fosta handbalistă povestește despre antrenamentele ucigătoare pe care le făceau, mai ales la lotul național. „Ne spunea, plecăm de aici, mergem pe traseu și ne reîntâlnim aici după un anumit timp, ultima care ajunge mai face încă odată traseul. Nu aveam voie să bem apă pe parcursul alergării, țin minte că erau colege care își udau buze cu apă rămas în urmele lăsate de animale prin pădure, pentru că erau vara cantonamentele și era foarte cald. Cine nu respecta ce li se cerea, risca să nu mai prindă lotul. La mare alergam în apă până la brâu sute de metri și trebuia să ni se vadă genunchii ieșind din apă”, povestește actuala directorare de la Sfânta Maria.
Și-a încheiat cariera la Bistrița
După ce a terminat facultatea s-a întors la Brașov unde a continuat la Rulmentul, iar mai apoi, când soțul ei a fost detașat la Bistrița a venit și ea aici și a început să joace pentru prima echipă de handbal a județului. „Era diferență mare între jucătoarele de aici și mine. Majoritatea erau eleve de liceu, mă luau cu sărumâna, la primul meci am înscris foarte multe goluri. Chiar în acel an am participat la calificări și ne-am calificat în Divizia B. Eu am rămas însărcinată și m-am lăsat o perioadă, fetele au căzut din nou în C. M-am întors când Bianca, fiica mea era foarte mică, mergeam la antrenamente cu ea în coșuleț, o puneam pe un dulap și eu jucam, antrenam și aveam și grijă de ea. Am promovat din nou în B, iar eu am rămas însărcinată cu al doilea copil și atunci am renunțat de tot la handbal, la 34 de ani”, își amintește Doina Tat ultimii ani în sportul în care a fost de mai multe ori campionaă națională și care i-a adus satisfacții uriașe.
Ar vrea să antreneze
Acum este la un pas de pensionare și mărturisește că își dorește foarte mult să se întoarcă în lumea handbalului. „După ce ies în pensie anul acesta, mă gândesc să mă duc la echipa de handbal și să le propun o colaborare. Nu vreau să fiu antrenor principal pentru că au deja unul, dar antrenor secund, voluntar, să împărășesc fetelor din experiența mea”, mărturisește fosta componentă a lotului național de handbal. Doina Tat recunoaște că nu ratează la televizor nici un meci și de câte ori are ocazia merge chiar și în sală, la fel cum în urmă cu doi ani a mers în București special pentru a participa la finala dintre Oltchim Râmnicu Vâlcea și Viborg HK .
Mihaela Mincă
Ultimele comentarii