Arina Sângeorzan are 16 ani și e pe locul 37 între junioarele din Europa la tenis de masă. Face parte din echipa de aur a Clubului Sportiv Municipal și, alături de Andreea Clapa, duce greul competițiilor la care participă bistrițencele. Recent, Arina a fost la Openul Maltei, un concurs din calendarul federației internaționale, desfășurat la Cottonera.
A luat acolo 3 medalii de aur, la simplu, dublu și echipe. Jocul ei i-a impresionat pe toți cei prezenți, care au numit-o la finalul întrecerii ”Queen of Malta”. A fost pentru prima dată când a câștigat un open ITTF la junioare, după ce și-a trecut unul în palmares, dar la cadete. Forma bună pe care o traversează s-a văzut la openul Croației, cu câteva săptămâni înainte, cânda ieșit a treia.
”Nu-mi vine încă să cred că am câștigat acest open. Sunt mulțumită de evoluția mea, de felul în care joc, dar nu credeam că pot ajunge prima într-un concurs atât de puternic”, spune Arina, care se bucură cel puțin la fel de mult și pentru fratele său mai mic, Bogdan, și el jucător de tenis de masă la CSM.
În Malta, Bogdan a luat 3 medalii de bronz : la simplu cadeți, la dublu juniori și cadeți și la echipe cadeți. Împreună, Arina și Bogdan Sângeorzan, calcă apăsat pe urmele fraților Bernadette și Hunor Szocs, acum jucători de top în Europa!
sportulbistritean.ro







Ultimele comentarii