Hurloi a preluat frâiele Gloriei II

Gheorghe Hurloi a revenit în forță. După o perioadă în care a pregătit grupele de copii, fostul fotbalist a preluat frâiele echipei a doua a Gloriei. Mai mult, Hurloi va pregăti echipa alături de un novice în această meserie, fiul lui Constantin Cârstea, Gabriel. Cei doi antrenori vor avea o misiune foarte grea, fiind nevoiți să încheie sezonul în primele 8 echipe. Cu toate acestea, Hurloi crede că prin muncă se va reuși îndeplinirea obiectivului, dar și promovarea unor jucători pentru echipa mare. Într-un interviu acordat pentru „Sportul Bistrițean”, Gheorghe Hurloi mai spune că îl va ajuta pe Gabriel Cârstea să învețe meseria de antrenor.

Ați început pregătirea la echipa a doua. Cum vi se pare, la prima vedere, lotul de jucători de care dispuneți?

Am început pregătirea. Avem un lot numeros, din 22 de jucători doar 8 sunt seniori, restul sunt juniori. Nu știu încă ce o să mai rămână de la prima echipă.

Care sunt obiectivele pentru acest sezon?

Obiectivul clubului este o clasare între locurile 1-8. De asemenea, cei mai buni jucători vor trebui să bată la porțile echipei mari. Noi trebuie să fim anticamera primei echipe. Noi încercăm să îi îndrumăm spre marea performanță pe acești tineri talentați.

Cum credeți că veți colabora cu Gabriel Cârstea, care nu are experiență ca antrenor?

Domnul Pădureanu tocmai asta îmi spunea, la numire. Cum pe mine m-au ajutat alții când eram ajutor și antrenor secund, așa m-a rugat să-l ajut și eu pe Gabi Cârstea, să-i dau de muncit, să-l sprijin. Muncă, muncă, pentru a deveni un antrenor bun și, bineînțeles, un antrenor bun, cu care să mă sfătuiesc, cum este normal. Poate să fiu eu oricât de Hurloi, nu pot să vizualizez totul, îți scapă ceva. Această colaborare trebuie să existe între mine și el, așa văd eu lucrurile.

Sezonul trecut a fost unul destul de prost pentru Gloria II. Credeți că vă veți descurca mai bine?

Trebuie… Eu nu sper, eu zic că trebuie. Dar sigur, realizările nu sunt posibile fără disciplină, fără ordine, fără să ne respectăm, fără să muncim. Când ajungi la echipa mare, trebuie să faci față din punct de vedere fizic. Nu se poate să nu știi să faci o învăluire sau o deposedare. Trebuie să fii, ca nivel, aproape de echipa mare, din toate punctele de vedere.

Se pare că se vor restructura seriile Ligii a III-a și vor retrograda mai multe echipe în sezonul viitor…

Tocmai de aceea, trebuie să jucăm fiecare meci la victorie, dar și cu prudența necesară. Eu mi-aș dori să câștigăm fiecare meci la un gol diferență. Tactica și sistemul de joc o să le adoptăm în funcție de adversar și de ce dorim de la echipă în momentul respectiv. Vrem ca la sfârșitul campionatului să fim în primele 8 echipe și, cel mai important, să-i împingem la echipa mare pe acești tineri.

Din acest sezon va mai juca o echipă din județ în Liga a III-a, Livezile…

Cred că va fi o concurență sportivă reală. Mi se pare corect să fie o concurență loială. Nu avem nimic împotriva lor, dimpotrivă, cred că trebuie să ne ajutăm. Am și luat legătura cu ei să facem un meci sau două amicale. Avem niște relații normale.

Gloria II a reînceput pregătirea în data de 6 iulie, cu un prim antrenament de acomodare, pe terenul sintetic de la stadion. Au fost prezenți la reunirea lotului și Curtuiuș și Greab, cei doi pregătindu-se o săptămână și sub comanda lui Sandu Tăbîrcă și Constantin Cârstea, la prima echipă. Gloria II va disputa primul meci oficial în data de 15 iulie, cu Progresul Jelna, în Cupa României. Elevii lui Hurloi și Cârstea vor juca, până la începerea campionatului, cu Reghinul, cu Dejul și cu Voința Livezile, toate partide amicale. Sezonul 2009-2010 al Ligii a III-a va debuta în data de 14 august.

Jucătorii Gloriei II, prezenți la reunirea lotului sunt următorii: Vlăduț Istrate, Alexandru Greab – portari, Sorin Drăguș, Florin Fizeșan, Ionuț Hlinca, Bogdan Dobrea, Cristian Macarie, Andrei Pușcaș, Claudiu Rogozan, Andrei Vasilichi, Andrei Peteleu, Răzvan Rob, Florin Alexandru, Levente Csaba, Laurențiu Moldovan, Adrian Murar, Cătălin Varga, Marius Curtuiuș, Liviu Demian.

 | 336 vizualizări

Author: super-sport-administrator

Share This Post On