Horațiu Pașca, antrenorul echipei CSM Bistrița, a declarat că se simte frustrat în urma unui astfel de meci, CSM – HC Zalău 27-28, îm penultima etapă a turului Ligii Naționale
”La modul la care a evoluat jocul, avem voie să fim frustrați, dar trebuie să ne digerăm frustrările repede pentru că ne așteaptă o perioadă extrem de dificilă: deplasări consecutive infernale la Roman și Brăila, apoi acasă cu Craiova și deplasare la Cluj. Trecem printr-o perioadă foarte grea, trebuie să strângem rândurile cât mai repede. Le felicit pe fete pentru modul în care s-au luptat, cred în puterea lor de revenire, s-au ridicat la înălțimea așteptărilor spectatorilor. Rezultatul nu e unul pe măsură, dar vor veni și bucuriile. Nu comentez arbitrajul. Domnul Tadici întodeauna a fost un personaj, eu îl respect foarte mult, are în spate o carieră impresionantă, pe care orice antrenor și-ar dori să o aibă. Sunt părerile dânsului, nu o să mă apuc să îl contrazic, dânsul vorbește din experiență. Cred că este un pic imposibil ca domnul Tadici să știe ce salarii avem noi la echipă și sincer, dacă e să mă întrebați pe mine, nu mi se par exagerate. Vizavi de echipa națională, să-i întrebăm pe cei care m-au ales, care m-au propus”,a spus Pașca printre altele
Vezi declarația completă:






Ultimele comentarii