Horațiu Pârțiu: ”Am pierdut eroic!”

Juniorii B ai Gloriei Bistrița au pierdut acasă cu Viitorul Zalău, scor 4-3, după un meci în care au condus de două ori. Mici a deschis scorul, iar oaspeții au egalat, în urma unui penalty, preluând apoi conducerea în urma unui contraatac. Brumă a adus egalarea pentru Gloria, cu un șut de senzație, de la 35 de metri. Până la pauză, elevii lui Pârțiu aveau să conducă cu 3-2, prin golul reușit de Iuga. La reluare, Zalăul a egalat după o greșeală de portar și după mai multe ratări ale gazdelor. Golul victoriei oaspeților avea să vină în ultimele minute de joc, dintr-un penalty. ”Am jucat foarte bine, deși am întâlnit o echipă foarte bine organizată. Am reușit să revenim după ce am fost conduși” a declarat Horațiu Pârțiu. Pentru Gloria au evoluat: Uilean, Echim, Jarda, Avram, Pătrășcan, Bolfă, Andresi, Colța, Mici, Iuga, Brumă. Au mai jucat: Codreanu, Oniga, Sbîrci, Pârgar.

 | 316 vizualizări

Author: super-sport-administrator

Share This Post On