HCM-ul, victorie la pas la Turda

HCM-CSM Bistrița a jucat în deplasare, la Potaisa Turda, partidă contând pentru etapa a VI-a a Diviziei A la handbal masculin. Handbaliștii bistrițeni au avut parte de un meci foarte ușor, pe care l-au tratat însă cu seriozitate, reușind să câștige la o diferență clară, scor 47-23, după ce la pauză conduceau cu scorul de 27-10. „A fost un meci ușor, ca un antrenament și mă bucur că jucătorii mei au înțeles că orice partidă trebuie tratată cu seriozitate, indiferent cu cine jucăm. Sunt mulțumit de joc. I-am menajat pe Kovacs Gabor și pe Cosma pentru acest meci”, a declarat antrenorul Ioan Mocanu.
HCM-CSM Bistrița joacă următoarea partidă acasă, miercuri, 15 octombrie, cu începere de la ora 17.00. Meciul împotriva echipei CSM Sebeș se va disputa în Sala de Sport „Dorin Moruțan” de la LPS Bistrița.

 | 252 vizualizări

Author: super-sport-administrator

Share This Post On