HCM-ul, mai aproape de baraj

HCM-CSM Bistrița a câștigat două partide într-o săptămână, cu CSM Sebeș și cu Universitatea Transilvania 2 Cluj și este pe drumul cel bun în ceea ce privește obiectul propus: accederea la barajul de promovare.

  HCM a jucat la mijlocul săptămânii trecute acasă, cu CSM Sebeș. Partida s-a disputat în Sala de Sport ”Dorin Moruțan”. După cum anticipa Ioan Mocanu, oaspeții au venit hotărâți să câștige la Bistrița și s-au mobilizat la maxim încă din debutul partidei. Bistrițenii s-au trezit mai greu, dar au reușit în cele din urmă să încline balanța în favoarea lor și să intre la cabine în avantaj, scor 15-11. În partea a doua Sebeșul a practicat un joc dur, la limita regulamentului, joc lăsat liber însă de arbitrii. HCM-ul a reușit o evoluție bună, cu Cosma și Zenoviu în formă de zile mari și a câștigat cu scorul final de 33-23. La finalul meciului, antrenorul Ioan Mocanu s-a arătat nemulțumit de jocul echipei sale din debutul meciului, dar și de arbitraj. ”Știam că Sebeșul își va vinde scump pielea. Și cu toate astea am intrat rău în joc. Din fericire, ne-am revenit pe parcurs și am reușit să câștigăm. Îi felicit în special pe Cosma și pe Zenoviu, care au făcut un joc foarte bun. Au fost multe faulturi dure, mai ales la Baciu, care a lovit cu cotul de vreo două ori, iar arbitrul trebuia să-l elimine” a declarat Ioan Mocanu.
Apoi, în etapa următoare, la numai trei zile diferență, HCM-ul s-a deplasat la Cluj, pentru a juca împotriva echipei Universitatea Transilvania 2. O partidă în care bistrițenii n-au avut nici o problemă. A fost un joc de antrenament, câștigat de Bistrița cu scorul de 42-30, joc în care s-au remarcat portarul Lungu și jucătorii Lazic, Krasnii, Cosma și Bursuc. HCM-CSM Bistrița va juca în ultima etapă din primul tur al Seriei C a Diviziei A de handbal masculin acasă, împotriva echipei HCM Făgăraș. Partida se va disputa sâmbătă, 25 octombrie, de la ora 11.00.

 | 248 vizualizări

Author: super-sport-administrator

Share This Post On