HCM-CSM a început amicalele

HCM-CSM a început amicalele

După ce au stat 10 zile, la Colibița, în creierul munților, handbaliștii HCM-ului au revenit în sală și au început pregătirea cu mingea. Aceștia au jucat primul amical la Odorhei și vor continua până în septembrie cu trei turnee, la Suceava, la Târgu Jiu și la Bistrița.
HCM-CSM Bistrița a jucat prima partidă amicală la Odorheiu Secuiesc, în compania echipei din localitate, ocupanta locului șase anul trecut în Liga Națională. Elevii lui Mocanu au început bine partida, reușind să țină piept Odorheiului în prima repriză, în care s-au remarcat Babic, noile achiziții Marius Covaci și Gabor Kovacs, precum și Zenoviu, bistrițenii intrând la cabine conduși totuși la 5 goluri, 21-16. După pauză, Mocanu a schimbat echipa pentru a folosi tot lotul și Odorheiul s-a desprins pe tabelă, câștigând cu scorul de 40-30.

Urmează turnee

            HCM-ul pleacă joi, 7 august, la Bacău, unde va participa la cel mai tare turneu al verii, întâlnind echipele Știința Bacău, Dinamo București și Lokomotiv Varna, campioana Bulgariei. Turneul se va desfășura în perioada 8-10 august, după care handbaliștii vor reveni la Bistrița. Urmează apoi meciuri de pregătire la Suceava (13-15 august) și Târgu Jiu (22-23 august). Ultimele partide amicale vor avea loc la Bistrița, în cadrul unui turneu ce se va desfășura în perioada 29-30 august, în Sala Polivalentă. Până acum și-au anunțat participarea la Bistrița echipele Bacăului și Brașovului.

 | 247 vizualizări

Author: super-sport-administrator

Share This Post On