HCM a fost învinsă greu de Palko

HCM-CSM Bistrița a jucat, în etapa intermediară a Diviziei A la Handbal Masculin, împotriva liderului CSM Satu-Mare, echipă antrenată de Ioan Palko. Cu o echipă total schimbată și mult mai slab cotată decât în primul meci acasă dintre cele două, bistrițenii s-au descurcat mai mult decât onorabil, pierzând la limită.

HCM-ul a jucat foarte bine în prima repriză, intrând la cabine la scor egal, 17-17. La fel de dezinvolt au început bistrițenii și partea secundă, reușind să se distanțeze la trei goluri de adversari. Au cedat însă pe finalul meciului, fiind învinși cu scorul de 42-38 și rămânând astfel fără victorie în fața sătmărenilor, principalii contracandidați la promovare la începutul sezonului.

Palko nu e afectat de criză

Antrenorul echipei CSM Satu-Mare s-a arătat, la finalul meciului cu Bistrița, nemulțumit de jocul elevilor săi. „Am făcut un meci foarte slab. Am avut una din cele mai slabe evoluții ale noastre. Probabil că băieții se gândesc deja la baraj, dar mai avem șase etape. Nu am fost deloc mulțumit de aportul lor. E adevărat că mi-au lipsit și trei băieți, dar nu asta este valoarea echipei. Sunt convins că în etapele următoare o să ne revenim. Până la baraj mai este timp, o să ne pregătim serios și o să jucăm un altfel de handbal”, a declarat Ioan Palko. Fostul antrenor al HCM-ului, cel care a promovat și apoi a retrogradat echipa Bistriței, spune că deocamdată nu sunt probleme financiare la Satu-Mare, jucătorii având salariile plătite la timp. „Doar ceva premii de anul trecut mai trebuie să primească băieții, dar nu avem probleme cu banii. Salariile sunt plătite la zi. Cred că anul acesta vom promova noi și Uztel Ploiești, suntem echipele cu cele mai mari șanse”, a afirmat Palko. De altfel, se pare că istoria se repetă în cazul lui Palko. Și când a venit la Bistrița, în 2006, pentru a promova, a avut la dispoziție o echipă cu jucători valoroși, cu salarii mari și fără probleme financiare, ajungând la pas în prima ligă.

Cosma, foarte aproape să-și învingă fostul antrenor

Deși cu un lot foarte subțire de jucători, care nu și-au primit salariile de șase luni de zile, Bogdan Cosma a fost foarte aproape să-l învingă pe Palko, fostul său antrenor. Deși a pierdut, la limită, Cosma și-a felicitat jucătorii la final de meci. „Am avut neșansă, dar oricum vreau să-i felicit pe jucători pentru meciul de astăzi. Nu am ce să le reproșez. Din păcate, lipsa condiției fizice și-a spus cuvântul pe finalul meciului. Dar per total sunt mulțumit de evoluția elevilor mei”, a declarat antrenorul HCM-ului, Bogdan Cosma.

 | 226 vizualizări

Author: super-sport-administrator

Share This Post On