Consilierii locali au aprobat astăzi, cu 17 voturi pentru, suma de 599.500 Ron pentru echipa de handbal feminin CSM Bistrița. Banii vor fi virați în două tranșe, prima rată de aproape 3 miliarde urmând să intre în conturile clubului până în luna decembrie, iar cea de-a doua până în august anul viitor.
Cu acești bani, gruparea condusă de Maria Sănmărtean și antrenată de Iuliu Crăciun va încerca să atace promovarea în Liga Națională, cu toate că suma este mică pentru un obiectiv atât de îndrăzneț. Cele 6 miliarde acoperă doar calendarul competițional, nu și eventuale transferuri.
În aceste condiții, fără forțe proaspete și jucând într-un sistem competițional mai complicat decât anul trecut, CSM Bistrița are ca obiectiv clasarea pe unul dintre primele 3 locuri. Ceea ce nu înseamnă automat și promovarea, ci doar participarea la barajul pentru accederea în prima ligă a handbalului feminin românesc.
Adrian Linca
Ultimele comentarii