Spectacol total în Sala Polivalentă, sâmbătă dimineața, la ultimul meci al turneului semifinal pentru junioare 2 organizat la Bistrița. Jucătoarele lui Horațiu Pașca au reușit să câștige și cel de-al 4-lea meci al turneului și să se califice fără înfrângere la turneul final. Adversarele de astăzi, fetele din Caracl, le vor însoți pe bistrițence la ultima fază a competiției, însă de pe locul 2 al turneului.
Calificate dinaintea meciului cu CSS Caracal, fetele de la LPS aveau de stabilit doar locul de pe care să meargă mai departe. Derby-ul s-a ridicat la nivelul așteptat și a fost câștigat în final cu 29-28 de bistrițence.
Jocul a fost echilibrat pe toată durata lui. Fetele de la LPS au intrat la pauză cu o jucătoare în minus și cu 2 goluri mai puțin pe tabelă, 13-15. Însă au reușit o repriză secundă de vis, cu Șerban, Boian, Lup, Vălean și Andreea Săsărman deasupra tuturor. Momentul psihologic al meciului s-a petrecut la 27-27 în ultimele două minute, când portărița Lucia Săsărman a apărat o lovitură de la 7 metri iar apoi coechipierele ei s-au desprins decisiv în învingătoare.
"Pășcuțele", susținute frenetic din tribune, au obținut așadar o calificare meritată, muncită și spectaculoasă, care nu face decât să arate încă o dată resursele inepuizabile ale handbalului bistrițean.
Turneul final se va desfășura între 25 și 29 iunie. Vor participa cele mai bune 8 echipe din țară, calificate în urma celor 4 turnee semifinale. Locul de desfășurare nu a fost încă stabilit, dar nu e exclus să-l vedem chiar la Bistrița.
LPS Bistrița: Covaci, L. Săsărman, Șerban (3), A. Săsărman (5), Palage, Baias, Filipaș (3), Hangan, Vălean (2), Lup (11), Gabor, Bontaș, Sabău, Boian (5)
CSS Caracal: Brâncoveanu, Neagoe, Vasilica (1), Mirceascu, Cileanu, Stoica (5), Iaciu, Nicolescu, Garacel (6), Costea, Moraru, Constantinescu (9), Rădoi, Cicic (7)
LPS Tg. Mureș – Bistrița 22-40
CSS Sibiu – Tr. Severin 23-28
Bistrița – Sibiu 36-25
Caracal – Tg. Mureș 32- 16
Sibiu – Caracal 22-39
Tr. Severin – Bistrița 22-24
Caracal – Tr. Severin 34-18
Tg. Mureș – Sibiu 22-28
Tr. Severin – Tg. Mureș 21-17
Bistrița – Caracal 29-28
Clasament
1. Bistrița 4 4 0 0 129-97 8p
2. Caracal 4 3 0 1 133-85 6p
3. Tr. Severin 4 2 0 2 89-98 4p
4. Sibiu 4 1 0 3 98-125 2p
5. Mureș 4 0 0 4 77-121 0p
Adrian Linca
| 274 vizualizări
Ultimele comentarii