Printre „tricolore” s-a numărat și Cristina Laszlo, o handbalistă din Cluj-Napoca. Aceasta a evoluat în sezonul trecut la echipa de junioare 1 a LPS Bistrița, fiind împrumutată de „U” Jolidon, clubul de care aparține. Cu Laszlo în echipă, formația bistrițeană a ajuns până în turneul semifinal 2.
Cristina Laszlo a fost una dintre cele mai prolifice marcatoare ale României la competiția din Macedonia. În finala cu Germania clujeanca a înscris 5 goluri, după ce în semifinala cu Muntenegru marcase de 10 ori. Laszlo a fost aleasă și în echipa ideală a competiției, fiind desemnată cel mai bun centru! În formația turneului au mai fost alese încă două românce, Lorena Ostase – cel mai bun pivot și Bianca Bazaliu – cel mai bun inter stânga.
Până în semifinale, „tricolorele” au trecut de o grupă cu Germania, Danemarca, Argentina, Macedonia și Uzbekistan, după care au trecut de Croația (în optimi) și de Olanda (în sferturi).





Ultimele comentarii