Handbal: Nu s-au putut antrena în Sala Polivalentă dar meciul de sâmbătă se va juca acolo!

Antrenorul Horațiu Pașca a fost nevoit să anuleze antrenamentul de ieri al echipei bistrițene de handbal. Programat inițial în Sala Polivalentă, primul după reamenajările care s-au făcut acolo, antrenamentul nu s-a putut desfășura din cauza mirosului tare de vopsea. ”Riscam să ne sufocăm. Sper să nu fie o mare problemă și să putem recupera ce am pierdut azi. toată lumea spune că avem un meci ușor, dar eu știu că nu va fi așa. Fetele au înțeles că trebuie să tratăm cu seriozitate fiecare partidă”, spune Pașca.

După încheierea turului Diviziei A de handbal feminin, în Sala Polivalentă s-au schimbat scaunele și s-au realizat câteva lucrări de renovare. ”Avem acum cu 80 de scaune mai puțin, dar sunt mai confortabile. Am vopsit scările cu o suprafață specială, cauciucată, am înlocuit becurile arse, am zugrăvit și am igienizat un pic. Doar atât am putut face, fiindcă banii alocați anul trecut ne-au fost blocați de noul ministru. Intenționam să schimbăm și suprafața de joc, să lucrăm la căldură. Să sperăm că vom reuși anul acesta”, ne-a spus directorul Direcției pentru Sport, Florian Constantin.

Partida CSM Bistrița – Avram Iancu Arad, contând pentru etapa a 13-a din Divizia A, se va disputa sâmbătă, de la ora 11.00, în Sala Polivalentă.

 | 849 vizualizări

Author: super-sport-administrator

Share This Post On

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *