Prima etapă a returului campionatului de handbal masculin, Divizia A, seria B, a programat, în sala Polivalentă din Bistrița, jocul dintre CSM și HCM Făgăraș. Pe ultimul loc în clasament, fără nici un punct acumulat în tur, cu antrenorul Ioan Aldica “fugit” din spital, după o operație suferită luni la tendon, bistrițenii ne-au dat două minute de speranțe, la începutul jocului, între minutele șase și opt,când au dus scorul de la 2-2 la 5-2.
Au urmat apoi 13 minute în care gazdele n-au marcat nici un gol, oaspeții conducând în minutul 21 la o diferență de cinci goluri,10-5, pentru ca la finalul primei reprize tabela să indice scorul 9-16. Repriza a doua s-a desfășurat după același scenariu, cu bistrițenii făcând multe greșeli elementare de prindere și pasare a mingii, cu multe ratării în situații de singur cu portarul, cu un joc haotic, fără vlagă, fără ambiție, în timp ce oaspeții au reușit să înscrie gol după gol mărindu-și diferența la 10 goluri, în minutul 36, scor 11-21, apoi la 13 goluri diferență în minutul 47, când tabela indica scorul 15-28, aceeași diferență rămânând pe tabela de marcaj și la fluierul de final al celor doi arbitri: CSM Bistrița – HCM Făgăraș 21-34.
Ioan Aldica a folosit pentru acest joc pe: Marius Avram, Adrian Nemeș, Darius Faur, Răzvan Berbecar(4 goluri), Ovidiu Irimieș(1), Ionuț Lucuță(3), Sorin Giurgiucă, Paul Muscar, Alexandru Gabor(8), Silviu Ioja, Alexandru Dîl(5), Silviu Beșa și Cristian Tocaciu
Ioan Aldica, antrenor:”Am început destul de bine jocul, dar ne-am tăiat repede. Am făcut foarte multe greșeli individuale, de asemenea ne-am confruntat cu o mare lipsă de concentrare. Dacă jucătorii evoluau cu mai multă ambiție, mai ales că oaspeții n-au făcut nici ei un joc foarte bun, poate altul era rezultatul final”.
Leon Buhai / sportulbistritean.ro
Ultimele comentarii