Handbal: E o luptătoare! Vasileuskaya a fost cea mai bună marcatoare pentru campioană în meciul de la Bistrița!

Înlocuitoarea Almudenei Rodriguez, transferată în Germania, a fost una dintre cele mai bune jucătoare ale campioanei în meciul de la Bistrița, chiar dacă SCM Râmnicu Vâlcea a fost învinsă în acest ultim joc din campionat și a primit cele mai multe goluri din tot sezonul.

Natallia Vasileuskaya a jucat titulară, inter dreapta, și a marcat cele mai multe goluri din lotul oltencelor, 7.  În partea a doua n-a mai forțat ca la început, dar a fost remarcabilă pe tot parcursul jocului prin forță, implicare și luptă.

Va veni la Bistrița după două sezoane la Râmnicu Vâlcea, unde a marcat peste 150 de goluri. Are 28 de ani și  început să joace handbal la Școala Sportivă pentru Tineret din Zelva, în Belarus. Și-a continuat apoi junioratul la echipa regională Hrodna, avansând ulterior la echipa de senioare.

După o perioadă de șapte ani petrecuți acolo, handbalista a semnat un contract cu ES Besancon și a plecat în Franța. A mai trecut pe la Chambray și au urmat apoi  un an petrecut în Rusia, la Kuban Krasnodar și unul în Ungaria, la Bekescsaba Elore.

 

 | 1.555 vizualizări

Author: Adrian Linca

Share This Post On

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *