Handbal: LPS Bistrița, mai tare ca Gloria la junioare 3!

Un derby interesant s-a disputat duminică în Sala Polivalentă din Bistrița, între echipele de junioare 3 ale Gloriei și Liceului cu Program Sportiv.

La această categorie de vârstă (sub 14 ani), cele două echipe își împart pepiniera locală și produc meciuri extrem de disputate, cu multe orgolii și ambiții atât pe teren, cât și în tribune, între părinți și suporteri.

De data aceasta, echipa de la LPS – pregătită de o antrenoare care face parte și din staff-ul tehnic al centrului de tineret al Gloriei, Denisa Giurgică, a reușit să se impună cu 32-27. Meciul a fost dominat de învingătoare de la un capăt la altul, chiar dacă Gloria a fost cea care a dat jucătoarea meciului, pe Cristina Diniș Vârtic.

În clasamentul seriei M din Campionatul Național de junioare 3, LPS conduce cu două victorii însă au fost disputate doar două etape. La finalul acestei săptămâni, LPS va juca acasă cu CSS2 Baia Mare și Gloria se va deplasa la VM Zalău.

Gloria Bistrița (antrenor Magda Paraschiv)

         •        Cristina Diniș Vârtic – 14 goluri

         •        Maria Larionesi – 4

         •        Daria Zinveliu – 4

         •        Maia Făgărășan – 2

         •        Anamaria Pop – 2

         •        Raluca Lazăr – 1

LPS Bistrița (antrenori Denisa Giurgiucă, Iulia Szabo)

         •        Maria Tărnița – 10 goluri

         •        Ecaterina Sârbu – 8

         •        Mădălina Boca – 5

         •        Amelia Moldovan – 4

         •        Alesia Cotu – 3

         •        Teodora Moldovan – 2

 | 2.086 vizualizări

Author: Adrian Linca

Share This Post On

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *