Antrenorul echipei de juniori 3 a LPS Bistrița se declară mulțumit, după încheierea turneului cu numărul 3 al grupei H din cadrul Campionatului Național de Handbal organizat la Bistrița în perioada 16-17 decembrie 2011
Chiar dacă încheie turneul cu o singură victorie (33-31 împotriva echipei U Transilvania 2), elevii lui Florian Matei au dat dovadă de multă voință și nu s-au lăsat mai prejos decât celelalte echipe. Deși au foarte puțină experiență în cadrul Campionatului Național, acesta fiind primul an în care evoluează, bistrițenii au arătat că vor să progreseze, astfel reușind și prima lor victorie.
‘’Rezultatul este pe tabela de scor. Pe mine mă interesează jocul în sine și creșterea valorică individuală. Acesta este ABC-ul lor , elevii mei sunt la început. Așa cum alții învață să citească noi învățăm să prindem și să pasăm mingea. Turneul în sine a fost un succes pentru mine atât din punct de vedere organizatoric cât și din punct de vedere al prestației copiilor’’ , declară antrenorul bistrițean.
Printre jucătorii care s-au remarcat la acest turneu sunt : Vlasa Tudor, Rus Eduard ăi Căienar Robert.
Următoarele turnee se vor desfășura în perioada 3-5 februarie la Turda și 2-3 martie la Năsăud.
sportulbistritean.ro





Ultimele comentarii