A treia etapă a Campionatului Diviziei A la handbal feminin a programat în Sala Polivalentă din Bistrița, întâlnirea dintre CSM din localitate și Național Rm. Vâlcea, echipă care are în componență 6 campioane mondiale de junioare.
A fost o partidă echilibrată în special în prima repriză, când ambele echipe au alternat conducerea pe tabela de marcaj. După pauză vâlcencele au preluat conducerea pe tabelă, asigurându-și astfel cele trei puncte puse în joc.
Bistrițencele încep bine jocul și în minutul 7 conduc cu 3-1, vâlcencele egalează la 3 în minutul 18, până în minutul 30 se merge de la egal la egal, pentru ca la pauză oaspetele să intre la cabine cu un gol avans, scor 9-10.
După pauză vâlcencele se desprind la două goluri 10-12, 11-13, 12 -14, apoi la 3 goluri diferență în minutul 38, scor 13-16, la 4 goluri diferență, scor 14-18 în minutul 44. Cea mai marediferență de scor a fost de 5 goluri pentru vâlcence, scor 16-21, 17-22, 20-25, pentru ca finalul partidei să consemneze scorul: CSM Bistrița – Național Rm. Vâlcea 22- 25.
Lotul folosit de Horațiu Pașca și Radu Moldovan: Roxana Caragea, Andreea Covaci, Elisabeta Cadar(3 goluri), Irina Boiciug(2), Denisa Dorhoi(7), Mădălina Mândru, Raluca Buia, Simina Vezentan(4), Cristina Andriță(4), Cristina Cămărășan, Carla Puta(1), Bianca Zegrean(1), Andreea Bolog.
Horațiu Pașca, antrenor:” Din păcate am jucat cu frică și cu un respect prea mare față de niște campioane mondiale de junioare. Am ratat foarte mult din situații clare de gol și acest lucru s-a văzut pe tabelă. M-a mulțumit jocul de apărare făcut de fete în prima repriză. Mai avem multe lucruri de pus la punct, dar cu răbdare cred că până la finalul turului vom reuși să punem la punct aceste probleme. Suferim încă la capitolul omogenitate și la concentrare pe faza de finalizare. Ne așteaptă un joc extrem de dificil la Cisnădie, echipă care își dorește promovarea în acest sezon”.
Mai multe fotografii pe pagina noastră de facebook!
Leon Buhai/ sportulbistritean.ro











Ultimele comentarii