Elevele lui Pera au învins în ultima dispută oficială a acestui an formația Corona Brașov cu scorul de 33-28 (17-19). Fetele de sub Tâmpa au făcut o primă repriză nesperat de bună, reușind la mijlocul acesteia să se desprindă pe tabelă și să conducă jocul până aproape de ultimul sfert de oră al partidei. Experiența și-a spus însă cuvântul spre finele meciului, bistrițencele profitând din plin de greșelile atacului brașovean și taxând strategia de joc ofensiv, șapte contra șase, abordată de formația antrenorului Bondar.
S-a mers cap la cap în prima repriză până în minutul 19, oaspetele izbutind să se desprindă la doua goluri diferență grație unei apărări adesea ușor penetrabile coroborată cu ratări de partea Gloriei și o serie de atacuri întoarse de brașovence ca urmare a greșelilor individuale. Căpitanul Laslo a dus greul în prima parte executând imparabil loviturile de pedeapsă, înscriind de asemenea și o serie de goluri de la linia de 9.
Corona a ținut de avantajul constituit în prima repriză o bună parte a actului secund, însă intervențiile bune și perspicacitatea portarului de Arruda, dar și cădere fizică a unor jucătoare din tabăra brașovencelor au permis Gloriei să speculeze cât a putut de bine strategia de joc ofensiv cu șapte jucătoare de câmp a oaspeților, bistrițencele reușind să întoarcă scorul și terminând partida cu un avans de cinci goluri.
Gloria reușește astfel a treia victorie consecutivă și încheie anul pe treapta a patra a clasamentului la egalitate de puncte cu ocupanta locului trei, Rapid București.
Au marcat pentru Gloria: Laslo (9), Posavec (4), de Araujo (4), Bazaliu (4), Seraficianu (3), Pristaviță (3), Dincă (2), Dahl (2), Niombla (1), de Arruda (1)
Tibi Titieni
Ultimele comentarii