Handbal: Fetele de la CSM Bistrița, victorie la 20 de goluri de ziua Mădălinei Mândru: 48-28 cu CS Timișoara

A cincea etapă a Campionatului  Diviziei A la handbal feminin a programat în sala Polivalentă din Bistrița, întâlnirea dintre CSM, echipă clasată pe locul 6 după 4 etape și CS Timișoara, ocupanta locului 9 în clasamentului seriei.

Bistrițencele jucau acasă după înfrângerea grea suferită la Cisnădie și erau hotărâte să demonstreze că rezultatul din etapa trecută a fost doar un accident, iar jocul de astăzi a fost unul la discreția gazdelor care au câștigat la o diferență de 20 de goluri, într-un joc disputat de ziua Mădălinei Mândru.

A fost un joc fără istoric în care bistrițencele au avut o circulație foarte bună a mingii, în special din centru pe extreme, iar cele 3 extreme folosite de Horațiu Pașca au marcat aproape jumătate din golurile echipei, în timp ce oaspetele au contat doar la aruncările de la distanță ale celor doi interi.

Trebuie remarcată și evoluția bună a celor două portărițe, Caragea în prima repriză și Covaci în repriza a douaș dar și ratările din poziții excelente ale bistrițencelor. Doar 6 minute oaspetele au ținut pasul cu bistrițencele, scor 3-3, după care gazdele s-au distanțat la 5 goluri pe tabelă, scor 8-3 în minutul 10,  apoi la 7 goluri în minutul 14, scor 12-5, pentru ca la pauză tabela să arate scorul 23-14.

După pauză Pașca rulează tot lotul avut la dispoziție, bistrițencele duc scorul la 27-14 în minutul 34,  oaspetele reduc din diferență, scor 35-24 în minutul 46, pentru ca gazdele să apese pe accelerație și în 5 minute să marcheze 6 goluri și scorul devine 41-24. Diferența ajungând la 20 de goluri până la finalul jocului.   

Lotul folosit de Horațiu Pașca și Radu Moldovan:  Roxana Caragea, Andreea Covaci,  Elisabeta Cadar(5 goluri), Irina Boiciug(11), Denisa Dorhoi(2), Mădălina Mândru(5),  Raluca Buia(4), Simina Vezentan(4), Cristina Andriță(3), Carla Puta(6), Bianca Zegrean(4), Lia Cira(4).

Horațiu Pașca, antrenor:” O victorie clară obținută după un joc foarte bun făcut de fete. Nu mă așteptam să câștigăm la o diferență așa de mare, ținând cont și de faptul că etapa trecută am pierdut la scor jocul cu Cisnădie, iar după o așa înfrângere este destul de greu să-ți revii, dar fetele au dat dovadă de mare caracter, reușind să facă un joc foarte bun. Le felicit încă odată pentru joc și pentru rezultat și sperăm ca și etapa viitoare să facem un joc tot la fel de bun ca și astăzi  ”.

Sportulbistritean.ro






 | 868 vizualizări

Author: super-sport-administrator

Share This Post On

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *