Handbal: Cu antrenor bistrițean, naționala de juniori s-a calificat în prima grupă valorică a europenelor

Naționala de handbal – juniori a României a învins reprezentativa din Belarus, scorul 27-26, în finala Campionatului European (Divizia B) din Georgia.

Naționala României este antrenată de un bistrițean, Narcis Cîtu. El are 45 de ani și e fiul unui fost fotbalist al Gloriei anilor 70 și fratele mai mare al lui Răzvan Cîtu, fost handbalist la CSM, politician și activ personaj în viața publică locală.

Narcis (foto, primul din stânga, sus) s-a născut la Bistrița dar a jucat puțin în echipele locale. S-a remarcat la toate loturile naționale, la Minaur Baia Mare, Timișoara sau Sighișoara în prima ligă. Acum antrenează naționala de juniori, considerată pe un trend ascendent.

Victoria din finala de la Tbilisi a venit in ultima secundă, din aruncare de la șapte metri, tricolorii profitând de o nouă regulă introdusă în handbal. Un jucător a faultat pe final la noua metri de propria poartă, apoi a impiedicat reluarea jocului, iar arbitrii au considerat acțiunea ca fiind una intenționată, cu scopul de a conserva rezultatul. Handbalistul a văzut cartonașul albastru, iar Romania a beneficiat de o aruncare de la șapte metri.

În urma acestui succes, handbaliștii tricolori s-au calificat în primul eșalon valoric continental.

Anterior, echipa României a încheiat grupa A pe primul loc, cu victorii pe linie, iar în semifinale a trecut de Georgia, cu 34-21.

Conform noii structuri de organizare a competițiilor de juniori a Federației Europene de Handbal, Campionatul European se desfășoară în două eșaloane valorice. Ultimele trei clasate din elașonul întâi valoric vor retrograda, iar acestea vor fi înlocuite de câștigătoarele celor trei turnee din eșalonul secund, care s-au desfășurat în Georgia, Bulgaria și Lituania.

 | 981 vizualizări

Author: super-sport-administrator

Share This Post On

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *