Handbal Club Neputința

Ion Mocanu, antrenorul echipei HCM-CSM Bistrița, a fost demis pe ascuns, să nu vadă și să nu audă nimeni. După o ședință a celor care conduc echipa masculină de handbal, Mocanu și Aldica au fost puși pe liber. ”Pentru a se produce un șoc la echipă”, vine explicația, târziu, din partea președintelui Marin Rus. Nu s-a făcut o conferință de presă, nu s-a trimis nici un comunicat în acest sens. De parcă echipa nu e a orașului și de parcă nu a fost susținută de o sală plină la meciul care a prevestit declinul. Acei suporteri nu meritau să afle că banca tehnică a fost demisă? Ei, care vin meci de meci și-și aplaudă echipa, au fost lăsați timp de aproape o săptămână în ceață. Unii bănuiau ceva, alții, apropiați de handbal și de anturajul echipei, știau de demiterea lui Palko și Aldica. Suporterii însă nu. Și nici în ziua de azi, după mai bine de o săptămână, nu se știe exact ce s-a întâmplat și cum s-a despărțit Mocanu de Bistrița. Fie că e vorba de ratarea obiectivului, de certuri sau de bani, nu e nici prima nici ultima astfel de decizie. Doar că e neprofesionist modul în care s-a făcut, pe ascuns, pe la colțuri, să nu afle lumea.

Activitatea și performanțele lui Mocanu la echipă sunt și ele discutabile. N-a reușit promovarea și probabil că e ratată și anul acesta. Nu a promovat juniorii LPS-ului, cum declara la momentul sosirii la Bistrița și nici jocul echipei nu e la nivelul așteptărilor. Demiterea e, oarecum justă, dacă ne referim la rezultate și la obiective. Doar că a simțit pe propria piele că nu e de ajuns să ai o echipă bunicică și mari speranțe ca să promovezi. Promovarea înseamnă 70 la sută valoare, 20 la sută pricepere managerială și 10 la sută noroc. Ori noi, să presupunem că am avut valoare, dar cu siguranță ne-au lipsit celelalte două. O echipă tânără și necunoscută, cu un antrenor fără prea multă experiență și condusă de oameni pentru care handbalul e mai mult un hobby decât un job, are mici șanse de a promova în fața unor sătmăreni conduși și manageriați de un Palko ce are antene și relații în tot Ardealul. Și asta s-a văzut. Un singur om, cu o viață de experiență în spate și cu o sete de răzbunare, e de ajuns pentru a face knock-out o echipă care an de an are același obsedant obiectiv: promovarea.

Personal, n-am ce să-i reproșez lui Mocanu. Probabil că n-a putut, dar cu siguranță a vrut. A dat un suflu tânăr echipei și atitudine, o echipă care, la un moment dat, mi-a plăcut cum juca.

Pe Marin Rus mulți îl contestă. Că e prea tânăr, că nu se pricepe, că vrea popularitate și câte și mai câte. Așa o fi, dar cred că, dacă nu se implica el, nu exista nici măcar echipă de handbal. Și el, ca și Mocanu, a vrut și pentru asta merită apreciați. Ei fac parte din generația tânără, poate un pic îndrăzneață și pentru asta i-am apărat uneori.

Acum însă, la un nou eșec, îmi vine în minte o sintagmă care spune că nu e de ajuns să vrei, trebuie să și poți.