Laura Pristăvița, bistrițeanca ce participă cu lotul național de handbal la Campionatul Mondial din Japonia, a fost jucătoarea decisivă în finalul senzațional pe care România l-a avut cu Ungaria.
Naţionala feminină de handbal a României s-a calificat incredibil în grupele principale ale Campionatul Mondial din Japonia, după o victorie smulsă dramatic în faţa Ungariei, cu scorul de 28-27 (10-16), vineri, la Yatsushiro, în ultimul joc din Grupa C.
Tricolorele au reuşit golul victoriei în ultimele secunde, prin Cristina Neagu, din aruncare de la 7 metri, după un meci în care au fost conduse permanent, chiar şi la şase goluri.
România era obligată să câştige pentru a se califica în grupele principale, în timp ce Ungaria putea merge mai departe şi cu un egal, datorită golaverajului mai bun.
Finalul a fost dramatic, pe muchie de cuţit, România reuşind să marcheze de trei ori la rând de la 25-27, golul calificării fiind reuşit de Neagu, dintr-o aruncare de la 7 metri scoasă de Laura Pristăviţa, care a avut un final de meci excelent, din inter dreapta. Bistrițeanca și-a asumat ultimele mingi, decisive, și a marcat sau a scos lovituri de la 7 metri.
„Am incercat sa fac tot ce pot pentru echipa si sa reusesc sa marchez sau sa dau pase in momentul potrivit si se pare ca astazi mi-a iesit. Ma bucura victoria noastra care este incredibil de mare. Nici nu prea reusesc sa ma bucur de victoria asta, este un sentiment atata de profund.
Cred ca o sa am nevoie de cateva ore sa realizez ca am reusit sa castigam acest meci. La pauza atmosfera era un pic moale si dezamagita din cauza primei reprize pentru ca am intrat foarte greu in meci. Cumva am reusit sa ne reculegem, stiam ca e ultima sansa pentru noi sa ne calificam si ceva s-a intamplat acolo, un scurtcircuit in interiorul nostru si ma bucur pentru asta.
A fost un joc psihic pentru noi, vedeam ca putem sa marcam si totusi primeam in acelasi timp.
Sa nu renunti, niciodata sa nu renunti pentru ca nu se stie de unde vine sansa”, a spus Laura Pristavita.
România va evolua în a doua grupă principală, alături de Spania şi Muntenegru, şi de cele trei formaţii din Grupa D, Rusia, Suedia şi Japonia. Primul meci va avea loc pe 8 decembrie, contra câştigătoarei Grupei D (Rusia sau Suedia).
La Yatsushiro au evoluat echipele:
România: Denisa Dedu, Yuliya Dumanska – Aneta Udriştioiu, Laura Pristăviţa (1 gol), Cristina Neagu (10), Raluca Băcăoanu, Gabriela Perianu (2), Crina Pintea (2), Cristina Florica, Elena Dache, Anca Polocoşer, Lorena Ostase (2), Sonia Seraficeanu (5), Mădălina Zamfirescu, Ana Maria Iuganu (6). Selecţioner: Tomas Ryde.
Ungaria: Blanka Biro, Eva Kiss, Agnes Triffa – Petra Tovizi (1), Nadine Schatzl (2), Aniko Kovacsics (6), Katrin Klujber (1), Greta Marton, Anna Kovacs (1), Petra Vamos (1), Noemi Hafra (4), Dorottya Faluvegi, Viktoria Lukacs (2), Laura Szabo (6), Zsuzsanna Tomori (3), Gabriella Toth. Selecţioner: Kim Rasmussen.
Au arbitrat Tanja Kuttler şi Maike Merz (ambele din Germania).
AGERPRES (AS-autor: Mihai Ţenea, editor: Teodor Ciobanu, editor online: Ady Ivaşcu)





Ultimele comentarii