Haltere: Bistrițenii pe podiumul primelor două zile la Cupa României

Sala Polivalentă din Bistrița găzduiește, în perioada 11-14 iunie, Cupa României la haltere pentru Juniori II. După primele două zile de întreceri bistrițenii de la CSM și cei de la Centrul Olimpic au avut evoluții bune reușind să urce pe podiumul competiției.

În competiția feminină Monica Csengheri, CSM Bistrița, antrenor Adrian Chivu,  a reușit să termine prima la smuls, aruncat și total în cadrul categoriei 48 kg,  Alexandra Măricuț, CSM Bistrița, antrenor Ovidiu Fătu, a obținut trei locuri trei la categoria 36kg și Roberta Gușă,  CSM Bistrița, antrenor Ovidiu Fătu, a obținut trei locuri trei la categoria 58 kg.

În competiția băieților Dănuț Borodi, CSM Bistrița, antrenor Mugur Saranciuc, a reușit trei locuri doi la categoria 40 kg, Cosmin Miron, Cosmin Mureșan, ambii de la Centrul Olimpic, pregătiți de Ovidiu Fătu și Petru Filip, CSM Bistrița, antrenor Mugur Saranciuc, au ocupat în această ordine podiumul la categoria 45 kg. Cea mai interesantă luptă a primelor două zile a fost la categoria 50 kg, unde după smuls Paul Dumitraș și Andrei Moroșan de la Centrul Olimpic, pregătiți de Ovidiu Fătu, ocupau locurile doi și trei după sportivul Gabriel Piri de la Botoșani, Paul având cu 4 kg mai puțin decât ocupantul primului loc, dar fiind și cu patru ani mai tânăr.

La aruncat Dumitrașcu, care are doar 13 ani a reușit o evoluție excelentă radicand 92 kg, cu opt kg mai mult decât botoșeneanul, reușind să câștige categoria la total, Moroșan terminând al treilea la total.

Leon Buhai / sportulbistritean.ro

 | 778 vizualizări

Author: super-sport-administrator

Share This Post On

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *