Recent, la Grand Slam Tennis Club, s-a încheiat ultimul turneu de categoria Gold din calendarul de iarnă al competiției Tenis Partener.
La nivelul 5 simplu, Viorel Birta s-a impus în fața lui Andrei Fodor, după o finală dramatică încheiată cu scorul 2-6, 7-6, 12-10! Câștigătorul a avut experiența semifinalei, pe care a câștigat-o la fel de spectaculos, 4-6, 6-2, 10-8, cu Vlad Bura din Satu Mare.
La nivel 6, simplu, singurul bistrițean rămas în semifinale, Dan Moroșanu, a dispus de Mihai Ududec din Suceava, cu 6-3, 6-1 iar apoi a câștigat și finala, cu Mihai Mureșan din Târgu Lăpuș.
La nivel 7, simplu, între primii 4 au fost 2 bistrițeni, Ștefan Leșan și Marius Tănăsescu, dar aceștia au pierdut semifinalele. În finală a ajuns Lucian Pană din Aiud, care este și locul 1 pe țară la acest nivel. El s-a impus cu 6-4, 6-7, 6-2 în partida cu Ilea Carmen din Cluj, după un meci maraton de 3 ore.
La dublu, nivel 6 , învingători au fost sucevenii Valentin Dimofte și Mihai Ududec, în finala cu perechea bistrițeană formată din Cristian Dudașu și Marcel Andrei.
Iar la dublu nivel 7.5 trofeul a fost câștigat de perechea Titus Dohotar/ Lucian Pană după o finală încinsă contra perechii Dorin Ceoarec/Gabriel Stanciu.
Premiile totale au depășit 1600 de lei. GS Tennis Club multumește tuturor participanților și îi așteaptă și în sezonul de vară.





Ultimele comentarii