De la AF Gloria la CSA Steaua! Transfer spectaculos din liga a 4-a bistrițeană!

Bistrița mai transferă încă jucători înspre București. Tocmai din liga a 4-a s-a perfectat recent transferul lui Florin Boerean. Jucătorul Academiei Bistrița, unul dintre golgeterii ligii a 4-a, a semnat cu CSA Steaua București.

Transferul s-a realizat în această iarnă, când tânărul bistrițean a fost propus de antrenorul Academiei Gloria, Adrian Florea, fostul jucător al Stelei, având o relație foarte bună cu vechii săi colegi, Ion Ion și Marius Lăcătuș.

Florin Boerean a început fotbalul încă de la o vârstă foarte fragedă, la Bistrița, în cadrul Liceului cu Program Sportiv, fiind unul dintre cei mai talentați sportivi ai vârstei sale. La vârsta de 15 ani, urmează drumul Constanței, unde își continuă junioratul la Academia lui Gheorghe Hagi, reușind performanțe notabile, ca junior A și B, reușind să câștige titlul național al republicanilor.

După juniorat se întoarce la Bistrița, unde devine un lider pentru Academia Gloria. Tânărul bistrițean pleacă cu gânduri mari într-o nouă aventură în activitatea sa fotbalistică, sperând la un parcurs cât mai lung în culorile roș-albastre.

Bogdan Florea

 

 | 5.069 vizualizări

Author: Adrian Linca

Share This Post On

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *