În așteptarea deciziei Comitetului Executiv al FRF, care în ședința din 12 august va lua în discuție eliberarea” certificatului de naștere” pentru Gloria Progresul Bistrița, staff-ul tehnic împreună cu lotul de jucători își continuă pregătirea pentru noul sezon de liga a 3-a, care va începe la începutul lunii septembrie.
Staff-ul tehnic este format din Cristian Coroian, Sandu Negrean și Valer Săsărman, cărora, de la începutul acestei săptămâni, li s-a adăugat un preparator fizic, în persoana lui Andrei Bălan.
Acesta este cunoscut iubitorilor fotbalului bistrițean din perioada când a jucat în liga a 3-a la Voința Livezile, Bălan evoluând în cariera de jucător la U Cluj, Zalău, Baia Mare și Jucu. Andrei Bălan este în acest moment cursant al IKG București, unde la absolvire va primi carnetul de preparator fizic.
Tot de la începutul acestei săptămâni cu lotul Gloriei se pregătesc Florin Alexandru și Bogdan Dobrea, doi bistrițeni crescuți la Inter Viișoara, care sezonul trecut au evoluat la Gloria Buzău și Unirea Târlungeni.
Sportulbistritean.ro





Ultimele comentarii