Gloria s-a prezentat deplorabil la primul test: 1-3 cu juniorii! N-are echipă nici de Liga a 5-a!

Primul meci amical de la înființarea Academiei de Fotbal Gloria a fost mai penibil decât și-ar fi imaginat orice suporter bistrițean. Chiar și celor 2 antrenori, Adrian Florea și Gheorghe Hurloi li s-a făcut rușine la un moment dat de jucătorii pe care i-au avut la dispoziție și pe care i-au îmbrăcat în tricourile albe cu Darimex pe piept.

Foști juniori din generația 1995 sau prieteni și chiar neamuri cu oamenii de prin club, fotbaliștii adunați la Academia de Fotbal Gloria i-au făcut pe câțiva veterani ai fotbalului din Bistrița (Săsărman, Zegrean, Toma Ivan, Mândrean, Voica și chiar Tori Ciocan) să regrete că n-au coborât chiar ei pe teren fiind convinși că s-ar fi descurcat mai bine.

Deși a avut în față doar echipa de juniori, AF Gloria – formație înscrisă în Liga a 5-a a pierdut cu 3-1 în ceea ce s-a vrut un prim test înaintea campionatului. După acest joc, a fost clar pentru toată lumea că e nevoie de un lot cât de cât competitiv chiar și pentru campionatul județean și s-a luat decizia de a se organiza o selecțiela mijlocul săptămânii viitoare.

Au jucat la AF Gloria: Sarkany, Varga, Mureșan, Pop, Câțcăuan, Palage, Petrina, Ilovan, David Sandu, Runcan, Nuț. Au mai intrat: Platon, Ronan, Cifor, Vărărean

 | 730 vizualizări

Author: super-sport-administrator

Share This Post On

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *