Gloria s-a reunit astăzi la primul antrenament din sezonul 2026-2027. Sub comanda antrenorilor Nicolae Grigore și Ionuț Mazilul, supervizați de pe margine de impresarul Bogdan Apostu și directorul Eugen Cosma, jucătorii au fost împărțiți în două grupe: cei care vor rămâne și cei care vor pleca.
Cu toții mai au contracte până la 30 iunie și de-abia astăzi s-a sugerat, prin această împărțire, cine va rămâne și cine va pleca. Nimeni n-a vorbit ceva concret cu tabăra celor care se vor despărți de Gloria, foarte supărați la antrenamentul de azi.
Printre ei, bistrițenii Burdeț și Chiorean, fundașii Salka și Vișinar, mijlocașii Bamboock și Mogoș. Ei au alergat separat pe pista stadionului, sub comanda antrenorului Sandu Borș, și el o surpriză la Gloria. Fostul fotbalist din anii 2000, din lotul lui Ioan Ovidiu Sabău, ar putea fi cooptat în staff-ul tehnic și se duc negocieri în acest sens.
În tabăra cealaltă, pe terenul 2, jucătorii au avut parte de un antrenament cu mingea. Noutățile sunt Panțâru, Lupu, Lică, Bradu, Blaga, Costyn, pe care clubul i-a anunțat deja pe pagina de facebook. La antrenament a fost prezent și juniorul bistrițean Kertes, dar și jucătorii de culoare Mensah și King, care ar putea rămâne în lot, după ce au existat intenții de renunțare la ei.
Ploaia torențială a îngreunat însă mult primul antrenament al Gloriei pentru noul sezon și de mâine vom ști mai multe detalii despre lot și program.





Ultimele comentarii