Gloria, matematic retrogradată! La masa-verde mai are șanse! Mici, dar mai are!

După clasament, Gloria și-a închis conturile cu Divizia A! Cu 3 etape înainte de final, echipa bistrițeană nu mai are șanse de se sălta peste ultimele 4 locuri din clasament, cele care, teoretic, duc în Liga a doua.

Practic însă, lucrurile ar putea sta altfel. Severin, U. Cluj și Rapid nu au luat licența pentru sezonul următor, așa încât din Liga 1 ar trebui să retrogradeze o singură echipă, ultima clasată. În acest moment aceasta este Gloria, dar până la final ar mai avea șanse să urce un loc în clasament. Vorbim despre șanse infime, dar totuși șanse.

Bistrițenii au un program mai ușor decât CSMS Iași, echipa de pe locul 17. Manea și ai lui joacă de două ori acasă, cu Severinul și Chiajna, între acest meciuri deplasându-se la Brașov. Iașiul are cu Gaz Metan și FC Vaslui, și în deplasare la Piatra Neamț. Dacă Gloria câștigă tot, iar Iașiul pierde tot, ar fi egalitate de puncte între ele, caz în care Bistrița ar fi avantajată. La meciuri directe, Gloria a bătut cu 1-0 și a pierdut cu 2-1.

Evident aceste calcule, ar fi fost mult mai favorabile Gloriei, dacă echipa bistrițeană ar fi acumulat mai mult de 6 puncte în acest retur, adică extrem de puțin. Cu doar 3 victorii în tot sezonul, Gloria și-a depășit toate recordurile negative în Liga 1.

 

14

Viitorul Constanta

31

6

12

13

34-49 (-15)

30

(-18)

15

Concordia Chiajna

31

6

11

14

25-46 (-21)

29

(-19)

16

FC Severin

31

6

9

16

31-43 (-12)

27

(-21)

17

CSMS Iasi

31

7

5

19

30-45 (-15)

26

(-19)

18

Gloria Bistrita

31

3

8

20

19-62 (-43)

17

(-28)

 | 275 vizualizări

Author: super-sport-administrator

Share This Post On

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *