Gloria lui Dan Matei, aproape de finalul pregătirilor

Gloria II se află în linie dreaptă cu pregătirile. Echipa lui Dan Matei mai are câteva zile până la reînceperea campionatului. Deși a avut o perioadă de pregătire benefică pentru elevii săi și s-a arătat mulțumit de rezultate, Dan Matei a întâmpinat și unele probleme. Acestea au fost lipsa terenurilor bune de joc. Din cauza vremii nefavorabile, Gloria II a jucat mai mult pe sintetic. ”Am avut programat un amical la Sighet, care nu s-a mai jucat din cauza faptului că n-au avut teren bun de joc. La Bistrița ne-am antrenat pe sintetic. După mai bine de o lună de antrenamente pe teren sintetic, trecerea pe iarbă le-ar putea crea probleme jucătorilor, fiind o diferență între cele două tipuri de teren”, a declarat Dan Matei.

Antrenorul Gloriei II așteaptă să se definitiveze lotul echipei sale. ”Vor veni cu siguranță și jucători de la prima echipă, care vor evolua la noi așa că lotul de acum se va schimba probabil. Vom începe campionatul în data de 27 februarie. Sperăm să se schimbe vremea pentru ca terenurile să fie bune de joc. Oricum, noi avem primul meci în deplasare la Făgăraș”, a afirmat Dan Matei.

”Vom lua 2-3 juniori la echipa a doua”

Juniorii A ai Gloriei s-au antrenat în această perioadă cu Gloria II. În această săptămână, loturile se vor separa și se vor forma echipele. Cei mai în formă juniori ar putea fi luați la Gloria II. ”Juniorii care s-au antrenat cu noi vor juca pentru echipa de juniori A, iar 2-3 dintre ei, care au demonstrat că sunt în formă, ar putea evolua la echipa Gloriei II. Nu vă spun încă numele lor, îi veți vedea la primele meciuri”, a declarat Matei.

 | 303 vizualizări

Author: super-sport-administrator

Share This Post On