Gloria Progresul spera să obțină finanțare de la Primăria Bistrița. Adică, suporterii Gloriei sperau ca activitatea clubului să continue. Cei din conducere se pare că nu au fost de aceeași părere. Ba mai mult, președintele clubului, Cristi Stanciu, și-ar fi bătut joc de proiectul pe care l-a depus la Primăria Bistrița.
Sportulbistritean.ro scrie că proiectul depus de Gloria nu ar fi eligibil, din cauza unei greșeli de tot râsul. Gloria Progresul a depus un dosar de finanțare cerând 1.100.000 lei. Însă (greșeală sau nu?) dosarul conține o eroare majoră. Contribuția proprie la realizarea proiectului depus e de 100.000 de lei, adică de 9 la sută, față de 10 la sută cât prevede legea. Motiv suficient de bun pentru primarul Ovidiu Crețu, șeful comisiei care analizează dosarele, de a respinge solicitarea echipei fanion a orașului.
În acest caz, Cristi Stanciu, ca președinte al clubului, ar fi vinovat pentru faptul că Gloria nu primește finanțare. Doar că e greu de crezut că Stanciu, priceput în acte, ar fi făcut acea greșeală fără să-și dea seama, la fel cum e greu de crezut că Stanciu nu s-ar fi uitat peste proiectul făcut de altcineva pentru Gloria. Reamintim că cei din interiorul clubului l-au vrut în continuare președinte la Gloria tocmai pentru că e priceput la astfel de proiecte și ar fi putut obține finanțare. Și atunci, să fie Stanciu, chiar el, cel care "a lucrat" clubul din interior?
Oricum ar fi, în cazul în care Gloria nu primește finanțare, e unul dintre vinovați, dacă nu principalul vinovat pentru că a dus la groapă, fie și numai pentru că nu s-a priceput, un club de tradiție.
Ipoteza conform căreia Stanciu n-ar mai fi interesat ca Gloria să continue și să primească finanțare FC Bistrița e plauzibilă. Chiar în cadrul dezbaterii care a avut loc săptămâna aceasta la stadion, Cristi Stanciu a ridicat de mai multe ori problema ca fotbalul din oraș să fie continuat prin FC Bistrița, echipă controlată de președintela AJF, Dan Jiga.
Și mai ciudat e faptul că un club de Liga a IV-a, fără tradiție și fără infrastructură, cere 10 miliarde de lei vechi de la Primăria Bistrița. Ar fi pentru prima dată în istorie când un club de divizie județeană, cu fotbaliști sută la sută amatori, primește o asemenea finanțare record și total nejustificată.





Ultimele comentarii