Gloria, blestemul pământului, blestemul iubirii!

A cui e Gloria? A orașului, cum zice nea Jean? A celor care o administrează, cum cred alții? Nimeni nu mai știe! Așa cum nimeni nu mai înțelege dacă forma de organizare actuală e o frână în evoluția clubului sau e o cheie a continuității

Subiectul Gloria e un test greu pentru Bistrița, pentru bistrițeni. Vom vedea cu această ocazie dacă avem oameni capabili să rezolve probleme dificile sau facem parte dintr-o generație de gropari, capabilă doar să îngroape ce au născut înaintașii. Gloria a rezistat 90 de ani în toate vremurile care au trecut peste acest oraș. Capitaliști, comuniști sau legionari, sași, unguri, evrei, țigani sau români, au găsit de fiecare dată soluții pentru această grupare sportivă, mândria locului în ultima sută de ani. Buni de blestemat am fi să nu putem duce mai departe acest steag.

Să le luăm pe rând. Pădureanu și ai lui spun că n-ar fi proprietari în adevăratul sens al cuvântului peste tot ce înseamnă Gloria. Că, de fapt, ei au doar în grijă o societate care nu are voie să facă profit, o fundație ce funcționează în interesul bistrițenilor. Astfel justifică sumele primite de la buget. Sume care constituie doar o mică parte din ceea ce are nevoie clubul. Un club ce, de fapt, preia de pe umerii administrației locale un domeniu important din viața comunității, sportul.

Cu alte cuvinte, cu o sumă mică de la bugetul local în raport cu cheltuielile unui club de primă ligă și cu o contribuție proprie foarte mare, Gloria are un impact major în ceea ce înseamnă sport pe plan local. Cu peste 300 de copii care fac zilnic mișcare, cu un magnet puternic, echipa de liga 1, ce atrage tinerii spre stadion și îi desparte de calculator, dar și cu o bază sportivă frumoasă și dotată prin grija clubului, Gloria are argumente pentru un aport mare la sănătatea fizică și mentală a cetățenilor acestui municipiu.

Dacă socotim în această ecuație și faptul că șefii clubului sunt departe de a fi niște îmbuibați, ba din contră, lasă o senzație pregnantă de modestie, se poate lua în discuție ideea că această formă de organizare măcar dă impresia că Gloria e a bistrițenilor. Având înaitea ochilor eșecurile unor societăți comerciale ce par să omoare echipe de tradiție cum ar fi Poli Timișoara sau U Cluj, avem un tablou complet al argumentelor venite din sediul Gloriei.

De cealaltă parte, stau oameni ce se cred pragmatici. Și care spun că Gloria nu mai are cum să supraviețuiască fără profit. Că o variantă viabilă ar fi aceea a unui investitor puternic, care să bage bani cu scopul clar de a i se întoarce la un moment dat înapoi. Iar alta, a unei societăți pe acțiuni, în care bistrițenii să se implice și să simtă că au un cuvânt de spus. Și că povestea asta cu echipa orașului e pentru copii mici. Chiar dacă e non-profit, fundația asta are niște proprietari. Modești în aparență, dar care manevrează un munte de bani și care s-ar alege cu averi grele în cazul unei vânzări a patrimoniului existent. Sunt oameni care strigă tare că nu-s de acord ca fotbalul să primească bani de la buget. Că Gloria ar trebui să se descurce singură, sau să moară dacă nu e în stare să producă.

Între aceste tabere, stau moderații care susțin că varianta cea mai bună ar fi aceea în care Primăria și Consiliul Județean ar prelua o parte din patrimoniu și din administrarea clubului. Cu cel mult două milioane de euro pe an, administrația locală ar putea avea 51 la sută din club și controlul unei societăți nou înființate. Ideea asta se vehiculează tot mai des și a fost discutată de câteva ori între șefii Gloriei și cei ai orașului și județului. Însă nici primii n-ar lăsa clubul prea ușor din mână, nici ceilalți nu l-ar prelua chiar cu inima deschisă. Așa încât, e greu de trecut la pasul următor, care ar pune în practică tranzacția.

Oricum, varianta asta mi se pare cea mai bună. Cu stadionul cedat la primărie, cu oameni din administrația locală în conducerea clubului dar și cu priceperea lui Pădureanu în fotbal, Gloria ar avea șanse mari să meargă mai departe. Cei din club ar da dovadă de multă înțelepciune, iar aleșii de curaj, maturitate și implicare adevărată în sportul local.

Adrian Linca