Gloria a intrat în play-off jucând cu 8 titulari localnici! 12 dintre primii 16 sunt bistrițeni!

Dacă altădată Gloria nu conta pe jucătorii localnici, în acest sezon a folosit un număr record de jucători formați la Bistrița. De pildă, în ultima etapă a sezonului regulat, 8 din cei 11 jucători care au reușit victoria de la Satu Mare sunt bistrițeni. Albuț, Dinu Sănmărtean, Hlinca, Chibulcutean, Budăcan, Brumă, Curtuiuș și Radu Răzvan au intrat în primii 11 și alți 4, Uilean, Èšârcă, C. Bucur și Èšegle s-au aflat pe bancă.

De altfel, Remus Vlad, directorul tehnic al Gloriei a remarcat asta încă de la prima declarație susținută odată cu reîntoarcerea sa la Bistrița și a proms că și pe viitor vor fi susținuți cei din centrul propriu de copii și juniori. Dacă ar reuși să promoveze, Gloria ar fi printre puținele echipe din România care ar realiza așa ceva, adică o accedere în prima ligă cu o garnitură formată în proporție covârșitoare din localnici. 

sportulbistritean.ro

 | 506 vizualizări

Author: super-sport-administrator

Share This Post On

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *