Timp de trei săptămâni, din 11 până în 31 iulie, se derulează la Bistrița Programul “Pierre de Coubertin” – Proiectul “Micul Gimnast”. Finanțat de Ministerul Tineretului și Sportului, sub îndrumarea Federației Române de Gimnastică, programul care este destinat pregătirii centralizate a copiilor și juniorilor mici, cuprinde 15 copii de 10 și 11 ani și se desfășoară în două locații, la Bistrița și la Lugoj. La Bistrița programul se derulează sub conducerea și îndrumarea antrenorului federal Ștefan Gal, printre cei 15 copii care se pregătesc se aflându-se și bistrițenii Marius Orban, Cristian Mărginean, Claudiu Login, iar din colectivul de antrenori fac parte Liviu Pop și Cornel Burduhosu.
Ștefan Gal, antrenor federal: “Este prima ediție a acestui program care cuprinde cei mai talentați copii gimnaști din toată țara. Este un program pe care Ministerul Tineretului și Sportului îl derulează împreună cu federațiile de specialitate în vederea pregătirii centralizate a copiilor pentru a ajunge sportivi de performanță. Avem aici, la Bistrița, asigurate toate condițiile de care avem nevoie pentru derularea în condiții optime a acestui program”.
Leon Buhai / Sportulbistritean.ro












Ultimele comentarii