Peste 150 de persoane l-au condus astăzi pe Ghiță Hurloi pe un drum fără întoarcere. Fostul fotbalist al Gloriei a fost înmormântat în cimitirul de pe strada Tărpiului.
Slujba s-a ținut în capela de pe deal, cu 3 preoți, cu mulți dintre foștii coechipieri veniți să fie alături de familia îndoliată. Președintele Consiliului Județean, Radu Moldovan, viceprimarul Cristian Niculae, oameni de sport din Bistrița – Năsăud dar și din Cluj, prieteni și cunoștințe ale fostului fotbalist și antrenor, cu toții și-au luat rămas bun de la Gheorghe Hurloi.
”Ghiță venea aproape zilnic câte 3 ore la mine și se ruga în altar. Mă întreba în ultima vreme, părinte, așa-i că eu o să mor? Nu se putea împăca deloc cu această idee. Și totuși și-a dus crucea până la capăt cu multă onoare și demnitate. A fost un om puternic, mereu cu pieptul în față, nu voia să arate nimănui cât îi e de greu”, a spus, printre altele, părintele Nicolae Feier, emoționând toată audiența până la lacrimi.
Gheorghe Hurloi a murit sâmbătă, la 62 de ani, după o tumoare necruțătoare la ficat.
Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească în pace!
Ultimele comentarii