Gabi Szabo, profil de campion

Gabriela Szabo a fost invitatul emisiunii Profil de Campion de la DigiSport. Fosta mare atletă bistrițeană a vorbit, în interviul pe care l-a acordat, despre cariera sa dar și despre ceea ce face în prezent. „În 1991, la Salonic, am câștigat prima medalie. Aveam 15 ani și a fost o competiție pe care nu am crezut că o să câștig. S-a dat startul la 3000 de metri, era o concurentă care deja se distanța iar în ultimul tur am avut o revelație, am avut un sprint fenomenal și am câștigat. Apoi, am început să câștig medalii, toate au venit de la sine. Erau ușoare competițiile pentru mine, o spun cu sinceritate, pentru că muncea foarte mult la antrenamente„ a spus Gabriela Szabo.

Întrebată de ce nu antrenează, Gabriela Szabo a răspuns că nu este pregătită pentru această meserie. „Sa fii antrenor e o arta, nu e așa de simplu, nu poți să pui un sportiv pe stadion și l-ai antrenat. Nu am considerat că pot să fac meseria aceasta. Mi-aș fi dorit să antrenez la cel mai înalt nivel, dar așa promovez sportul de masă. Îmi place să lucrez la Federația, lucrez ca și în sport și nu mă plâng. Am mai multe proiecte, unul dintre acestea îl îndrăgesc și încerc prin el să îi conving pe sportivi cât de importantă este reconversia socială pentru ei. Eu am făcut reconrevsia socială prin școală, după ce am renunțat la atletism, m-am implicat în proiecte, în cercetare, am făcut master-ul. Reconversia socială este foarte grea pentru sportivi și încercăm să îi convingem pe tinerii care fac sport de mare performanță să facă și școală„ a declarat Gabriela Szabo.

În prezent vicepreședinte al Federației Române de Atletism, Gabi Szabo spune că nu ar pleca din țară. „Nu aș pleca de aici dar sunt tristă de atmosfera din România, de ce se întâmplă în sportul din România, dar e țara noastră și trebuie să o iubim așa cum e, să punem umărul și să nu ne mai plângem„ a mai spus Szabo. Despre felul în care se îmbracă, Gabi spune că e o fire conservatoare. „Eu sunt o fire conservatoare, prefer rochiile clasice. Nu cheltui foarte mulți bani pe îmbrăcăminte, prefer să îi cheltui pe alte lucruri. Pe partea de artă, îmi place frumosul, îmi plac cadourile. Nu dețin însă tablouri și lucruri foarte valoroase, acestea se țin la muzeu„ mai spune fosta campioană.

Augustin Danci

 






 | 1.157 vizualizări

Author: super-sport-administrator

Share This Post On

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *