Gabi Szabo, o poză frumoasă la căpătâiul unui muribund: sportul românesc! Un editorial de Adrian Linca

Gabi Szabo e un nume, un brand, o poză. Ca Hagi, ca Nadia, ca Ilie Năstase. Sau, dacă vreți, ca ursul de la Sovata. Ei sunt simboluri în țara asta, nu executanți. Avem nevoie de ei la televizor, în reviste, în fotografii de vacanță, în pliante. Nicidecum la ministere!

Sigur că hoțomanii ăștia din politică se folosesc de ei. Îi bagă la înaintare și îi lasă să creadă că și în birouri s-ar putea descurca la fel de bine ca altădată pe gazon, pe bârnă sau pe turnantă. În timp ce campionii atrag toată atenția asupra lor, carcalacii ăștia care ne conduc își văd liniștiți de mendrele lor.

Cine își imaginează că bistrițeanca o să reformeze sportul românesc e naiv sau pesedist fanatic. Nu acesta e nici motivul și nici intenția celor care au săltat-o la Palatul Victoria. Nu-i doare pe ei capul de strategia sportului românesc, ci pur și simplu aveau nevoie de un nume bun, tare și curat într-o funcție părăsită. Ponta, Bănicioiu și ai lui s-au uitat în jur, așa cum s-ar uita dacă nu le-ar porni mașina și ar avea nevoie să le-o împingă cineva. Aaaa, uite-o pe Gabi, betooon! Hai, puiu tatii, ajută-mă și pe mine, că m-a lăsat bateria.

Cam așa fac ăștia guverne, comisii, consilii, deconcentrate.

Relevant la maximum e crosul organizat în Bistrița an de an. Și care a devenit mai mult o paradă politică decât un concurs de atletism. Durduneii noștri din administrație sau din politică pot lipsi liniștiți oricând de la serviciu că nu-i nici un bai. Dar la cros, acolo chiar se pun nemotivate. Ba unii se mai fac și că aleargă, vaai, de râs. Ultima dată, hai amintiți-vă, cine dădea medaliile. Bravo, Bănicioiu, locotenentul lui Ponta. Cel care a rămas cu gura căscată când a văzut cum se aliniază partidele la poza cu Gabi Szabo.

Totul pentru presă care, știm bine, și ea vine la cros ca la o mare corvoadă. În afară de poza cu blonduța, nimic nu contează. Nu cred că ține minte cineva vreun nume de atlet învingător în această întrecere. Și nici n-a fost descoperit până acum vreun mare campion la alergare. Totul e de fațadă, mai ceva ca Daciada lui Ceașcă.

În România sportul e în comă iar atletismul în moarte clinică. Dacă vrem să salvăm ceva, avem nevoie de specialiști pregătiți să manevreze masca de oxigen, nu doar de poze frumoase la căpătâiul muribundului.

Apropo, știați că orașul Gabrielei Szabo e printre puținele care nu au o pistă de atletism omologată, unde să se poată organiza un concurs oficial? 

Adrian Linca

 | 852 vizualizări

Author: super-sport-administrator

Share This Post On

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *