– fostul jucător al Gloriei și al Stelei a urmărit din tribună partida cu CFR
Cu ce ocazie pe la Bistrița?
Am fost invitat la deschiderea unei școli de fotbal la Târgu Mureș. Și dacă tot am fost prin zonă, am zis să dau o fugă și până acasă, mai ales că era programat și acest meci.
Veniți cam rar la meciurile Gloriei…
Așa e, din păcate. Deși îmi face mare plăcere să revăd orașul, parcul, stadionul, unde am copilărit și mi-am petrecut o perioadă din viață.
Cum vi s-a părut meciul?
A fost o victorie meritată a Clujului, deși nu m-a impresionat cu nimic. Bistrița s-a bătut singură, prin acele două gafe pe care jucătorii le-au comis la goluri. CFR a jucat mai bine după pauză, dar n-am văzut echipa aceea de anul trecut, care juca cu înverșunare, care era motivată la fiecare meci. Am văzut niște jucători demoralizați, fără vlagă.
Gloria cum vi s-a părut față de sezonul trecut?
Gloria nu a făcut un joc foarte bun. Sunt sigur că poate mai mult. Sincer, a jucat foarte slab, dar a întâlnit și un CFR foarte organizat.
Mai organizat ca pe vremea lui Andone?
Nu putem să vorbim de altă vreme, căci Andone de-abia a plecat. Trombetta a făcut câteva schimbări tactice, care i-au ieșit, să recunoaștem. Clujul a avut două bare și câteva ocazii, dar cu jocul pe care l-a avut azi îi va fi greu în Liga Campionilor.
Ultimele comentarii