Și uite-așa, mai c-un primar care și-a numărat voturile scrijelind cu tablă pe pereții închisorii, mai cu o franțuzoaică driblată la numărătoare, mai cu un dezinfectant diluat de i s-au desfăcut moleculele prin spitale, România s-a cărat pe ea însăși până în 10 iunie, ziua marelui debut la Euro 2016. Ziua în care am revenit la un turneu final după opt ani de pauză, timp îndeajuns de îndelungat pentru ca o generație să ajungă în clasa a doua fără să știe cum arată viața de după preliminarii.
Normal, nici aici nu am fi ajuns dacă pe drum nu scăpam, cu ajutorul inspirației de moment, de Grecia și mai ales de configurația veche a turneului final al Campionatului European, la care luau parte doar 16 echipe. Astăzi, cu 24 de naționale la startul competiției finale, Europenele arată mai degrabă ca festivitatea de premiere din clasa întâi: toată lumea e prezentă, aproape toți pleacă cu diplome și premii, iar cei care n-o fac fie au rămas repetenți, fie sunt la Olimpiadă pe alte continente.
Am avut fabulosul noroc la tragerea la sorți să picăm în grupă cu gazdele, o echipă a Franței în care ajutorul de bucătar are o valoare de piață mai mare decât toți jucătorii loturilor naționale ale României de la procariote la seniori. Iar norocul s-a transformat în banc sec atunci când programarea ne-a așezat în primul meci al turneului, care în mod tradițional adună mai multe milioane de telespectatori decât milioanele de euro neplătite de Negoiță ca impozite.
Până să înceapă meciul în sine, francezii au pregătit o pseudofestivitate de deschidere care a semănat cu o zi onomastică sărbătorită pe șest în Ferentari în care punctul culminant a fost apariția lui David Guetta pe o scenă din mijlocul terenului. Pătruns de ritmurile muzicii ca ceafa pe grătar, DJ-ul francez și-a ținut fanii în priză cântând la butoane cât l-a ținut stick-ul USB.
În sfârșit, cu Dumnezeu înainte, înapoi, pe aripi și în zona centrală, meciul a început.
Evident, primul lucru pe care îl așteptam de la jucătorii naționalei era o cruntă, dar sinceră poziționare în zid. Însă, așa cum ne stătea bine încă de pe vremea în care Hagi ne scotea din când în când în stradă pe motive apolitice, am abordat meciul curajos, după modelul patentat de Marin Preda în Moromeții: “Eu aș vrea. Dar n-am. De unde să-ți dau dacă n-am?”
În loc să vedem la începutul meciului un joc de fotbal tradus din limba de lemn de pe tabla Generalului din vestiar, ai noștri au ieșit la joc ca Ion Creangă la soare și au fost aproape să le strice francezilor ecuațiile când Bogdan Stancu s-a trezit cu o minge în mijlocul careului după un corner. Fostul atacant al celor de la Steaua și-a adus aminte însă rapid că evoluează între două chioșcuri care vând șaorma la Genclerbirligi și a șutat cu sete în Lloris, portarul advers, și el mirat de faptul că, dintre toate direcțiile din univers, Stancu a ales să-i împlânte mingea în rotulă.
Luați pe nepregătite de o echipă pe care se așteptau s-o vadă călare pe linia porții strâmbându-se la mașinile care trec pe stradă în viteză, francezii au avut nevoie de ceva timp până să se dumirească și să se prindă că treaba poate să pută a mămăligă dacă nu adaugă niște Camembert în peisaj. Chiricheș a dat tonul revenirii francezilor printr-o deviere în urma căreia Giroud a nimerit bara lui Tătărușanu, dovedind astfel că râul și ramul sunt degeaba parte a ethosului francez atât timp cât Tata Puiu a picurat doi psalmi pe vinclu la încălzire.
Continuarea pe mirceamester.ro
Ultimele comentarii