FOTO:Tenis de masă în memoria lui Gheorghe Bozga, bistrițenii la înălțime

Cupa Bistrița la tenis de masă, cea mai mare competiție din calendarul federației în afara Campionatelor Naționale, a strâns și în acest an cei mai buni juniori, cadeți și minicadeți din România, dar și sportivi din Ungaria, Ucraina, Serbia, Spania, Cehia și Israel.
 
S-a jucat timp de 3 zile la 12 mese, cei 194 de concurenți întrecându-se la echipe și la individual. Duminică, cei mai buni au ajuns în finale și au fost premiați de Direcția pentru Sport și Clubul Municipal Bistrița. Gruparea bistrițeană condusă de Marian Filipaș a avut sportivi pe podium la aproape toate categoriile la care s-a jucat. 
 
 
Daniel Dan-remarcabil, Berni- bătută în finală
 
La juniori, pe echipe, Bistrița a luat aurul și la băieți și la fete. Bernadette Szocs a făcut echipă cu Bernadett Balint de la Arad iar la băieți Daniel Dan a împărțit medalia cu un jucător din Târgu Secuiesc. La individual fete, Berni a ajuns în finală cu partenera ei de la dublu, dar a fost învinsă de aceasta cu 3-2. La individual băieți, Daniel dan nu a avut nici o emoție cu Kanabe Szilard din Târgu Secuiesc, pe care l-a făcut KO doar din rever.
 
 
Clapa, de neoprit
Și la cadeți, Bistrița a luat aur la echipe, și la băieți și la fete. Performeri au fost Andreea Clapa, andreea Roșca și Adrian Costea. La simplu, Clapa și Costea au ajuns în finale, Andrea câștigând spectaculos în fața unei jucătoare din Slatina iar Adrian pierzând greu cu un jucător din Ucraina, 3-2
La minicadeți, bistrițenii nu au fost atât de bine reprezentați, doar o medalie la băieți, pe echipe, obținută de Flămând cu un partener din Câmpulung.
 
Trofeul Gheorghe Bozga, rezervat bistrițenilor
 
Pentru prima dată, organizatorii au oferit trofeul Gheorghe Bozga, în memoria marelui antrenor bistrițean. Soția acestuia a înmânat distincția Andreei Clapa și lui Daniel Dan, care au câștigat cele mai multe medalii în acest an. De asemenea, la echipe, CSM Bistrița a intrat în posesia trofeului Gheorghe Bozga, înmînat directoarei Dorina Lowenberger de către directorul DS BN, Raoul Zanca. 
 
Rezultate
 
ECHIPE
 
Minicadete
1. Romgaz Mediaș
2. CSS Slatina
3. Cehia și Serbia
 
Minicadeți 
1. CSM Bistrița – Pristavu Câmpulung
2. CSS Slatina
3. Serbia, Slatina-Buzău
 
Cadeți
1. Bistrița 
2. Serbia-Craiova
3. Cluj, Ucraina
 
cadete
1. Bistrița
2. Slatina
3. Bistrița, Ucraina
 
Junioare
1. Bistrița
2. Ucraina 2
3. Ucraina, CSS București
 
Juniori
1. Bistrița-Tg. Lăpuș
2. Craiova – Buzău
3. Zalău, Pristavu-Slatina
 
SIMPLU
 
Minicadete
1. Adina Diaconu (Slatina)
2. Ivana milivanovic (Serbia)
3. Izabela Lupulescu (Serbia), Andreea Dragoman (Mediaș)
 
Minicadeți
1. Vladimir Anca (Cluj)
2. Florinel Spelbus (Slatina)
3. Rereș Șipoș (Cluj)
 
Cadete
1. Andreea Clapa (Bistrița)
2. Diana Lupu (Slatina)
3. Veronia Metova (Cehia), Maria Lumperdean (Bistrița)
 
Cadeți
1. Kyrilo Samachish (Ucraina)
2. Adrian Costea (Bistrița)
3. Ivor Kalic (Serbia), Incze Maioran (Ungaria)
 
Junioare
1. Bernadette Balint (Arad)
2. Bernadette Szocs (Bistrița)
3. Dina Stzyger (Ucraina), Andreea Roșca (Bistrița)
 
Juniori
1. Daniel Dan (Bistrița)
2. Szilard Kanabe (Tg. Secuiesc)
3. Știrbu Andrei (Buzău), Alin Stilbus (Slatina)
 
Trofeu Gheorghe Bozga, fete: Andreea Clapa
Trofeul Gheorghe Bozga, băieți: Daniel Dan
Trofeul Gheorghe Bozga, echipe: CSM Bistrița
 
Adrian Linca
 






 | 672 vizualizări

Author: super-sport-administrator

Share This Post On

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *