La inițiativa lui Mircea Gelu Buta și Dorin Stoian, mai mulți oameni care au contribuit la istoria Gloriei s-au reunit la restaurantul President și l-au comemorat pe Jean Pădureanu, care în 22 martie ar fi împlinit 82 de ani.
Foști fotbaliști și conducători, au răspuns invitației lansate de cei doi, aducându-și aminte pentru câteva ore de clubul înființat în 1922 și condus peste 40 de ani de cel supranumit Lordul. Președintele Consiliului Județean, Radu Moldovan, dar și primarul Ovidiu Crețu, au fost invitații specali ai acestei acțiuni foarte inspirate.
Buta a prezentat câteva date din istoria clubului, Florin Săsărman a cântat live imnul clubului, iar toți cei prezenți au avut momente de bune de nostalgie din vremurile de glorie ale clubului bistrițean.
”Mi-ar plăcea ca acesta să fie un restart pentru fotbalul bistrițean”, a spus Radu Moldovan care le-a dezvăluit tuturor intențiile Consiliului Județean de a reconstrui o echipă care să reprezinte județul în fotbalul mare, formată pe scheletul formației echipei din Dumitra, care va încerca în vară promovarea în Liga a 3-a.
S-a vorbit și despre o statuie care ar putea fi realizată în perioada următoare, înfățișându-l pe Jean Pădureanu în loden și cu celebra lui borsetă în mână. ”O s-o facem”, a promis Dorin Stoian, directorul de la Comelf, care a făcut presing cu această ocazie la primarul Crețu pentru a obține autorizațiile necesare amplasării ei în centrul orașului.
Cu alte cuvinte, a fost un eveniment reușit, bine pus la cale de cei doi amfitrioni, atenți la toate detaliile. O seară care i-ar fi plăcut, cu siguranță, și lordului, mare amator de socializare cu mâncare bună și băuturi fine.




































martie 24, 2018
Era frumos daca la aceasta adunare erau chemati si baietii care au sustinut echipa la meciuri in anii ce Gloria a reprezentat orasul in primele echipe ale Romaniei. Ar fi ceva nesperat sa mai vad macar o data stadionul din parc plin la un meci de fotbal al Gloriei. Asa cum v-ati adunat acum, puneti umarul si la renasterea fotbalului bistritean dragi patroni, politicienii si mai mari ai orasului. Va salut, numai bine si Hai Gloria inapoi in fenomen!