ACS Dumitra scapă de cel mai greu adversar în drumul ei spre liga a treia. Echipa lui Sergiu Costin a bătut astăzi Voința Cetate în derby-ul Ligii a 4-a, nu chiar atât de clar precum arată scorul, însă pe deplin meritat.
După o primă repriză cu ocazii la ambele porți, Dumitra a arătat mai bine în partea secundă, când Cetate a lăsat senzația că și-a terminat benzina prea repede. Linia de mijloc a Voinței, mai bună în prima parte, n-a mai dat același randament după ce Măjer și Conon au obosit. Petrean nu și-a găsit locul nici în acest meci, ca un Alibec ce nu mai găsește drumul spre gol, iar apărarea echipei antrenate de Gabi Bozga a dat deseori rateuri după ce Nap și-a terminat evoluția cu 30 de minute înainte de final.
Jucând din experiența sezoanelor în ligile superioare, Mândrean, Chibulcutean, Fizeșan, Cătălin Bucur sau Cristi Pop au simțit când să apese pe accelerație și au tranțat rapid partida în favoarea lor. Pe un fond de ușoară dominare, Fizeșan a prins două șuturi excelente din afara careului și a făcut 2-0 în minutele 52 și 54.
Însă oaspeții nu s-au dat bătuți și au avut șanse bune de egalare. Le-au irosit ușor, iar Cilean le-a dat planurile egalării peste cap, marcând golul 3. Iar Brumă, excelentă achiziție pentru Dumitra alături de Fizeșan, a închis tabela cu golul 4. Cei din Cetate au mai mârâit de câteva ori, dar n-au avut noroc nici măcar pentru golul de onoare.
Cu această victorie, Dumitra se rupe în clasament și are toate motivele să spere în planul de liga a treia pe care și l-au făcut împreună cu Consiliul Județean.
ACS Dumitra: Trif, C. Bucur, C Pop, Rebrișorean, Fizeșan, Brumă, Cilean, Chibulcutean, Costin, Burduhos, Mândrean. Rezerve: Silaș, andronesi, Cioancă, Hazbei, Tinca
Cetate: Gălățan, T. Rus, Nap, Patca, Cornel Pop, Ștețco, Conon, dobrea, Bârlean, Măjer, Petrean. Rezerve: I. Pop, D. Pop, Ganea, Vlad, Recean
Au arbitrat: M. Marica, M. Ungur, M. Roșca
Mai multe fotografii pe pagina noastră de facebook!
Liga a 4-a, etapa a 13-a
ACS DUMITRA – VOINȚA CETATE 4-0 (0-0)
ECIRO FOREST TELCIU – VIITORUL LECHINȚA 3-1 (2-1)
SILVICULTORUL MAIERU – HENIU LEȘU 1-9 (0-6)
LUCEAFÄ‚RUL ȘIEU – GLORIA BISTRIȚA 2-11 (0-7)
HEBE SÂNGEORZ-BÄ‚I – ATLETICO MONOR 1-1
PROGRESUL NÄ‚SÄ‚UD – VOINȚA LIVEZILE 5-0 (3-0)
DINAMO URIU – MINERUL RODNA 3-3 (1-2)
SPICUL SALVA a stat.
Clasament:
1.ACS Dumitra 12 11 0 1 68-14 33
2.Voința Cetate 12 9 0 3 65-20 27
3.Heniu Leșu 13 8 2 3 48-21 26
4.Progresul Năsăud 12 8 2 2 43-17 26
5.Atletico Monor 12 7 2 3 35-24 23
6.Minerul Rodna 11 6 3 2 47-18 21
7.Spicul Salva 12 5 3 4 24-25 17
8.Gloria Bistrița 12 4 4 4 30-25 16
9.Eciro Forest Telciu 10 5 1 4 26-26 16
10.Viitorul Lechința 13 4 2 7 29-53 14
11.Dinamo Uriu 11 2 4 5 23-31 10
12.Voința Livezile 12 2 1 9 17-53 7
13.Luceafărul Șieu 11 2 1 8 17-62 7
14.Hebe Sângeorz-Băi 11 1 1 9 17-45 4
15.Silvicultorul Maieru 11 1 0 10 11-68 3
Etapa a 14-a, duminică , 19 noiembrie, ora 14.00:
Heniu Leșu – Eciro Forest Telciu
Gloria Bistrița – Silvicultorul Maieru
Atletico Monor – Luceafărul Șieu
Voința Livezile – Hebe Sângeorz-Băi
Minerul Rodna – Progresul Năsăud
Voința Cetate – Victoria Uriu
ACS Dumitra – Spicul Salva
Viitorul Lechința va sta.
Ultimele comentarii