ACS Dumitra încearcă să promoveze anul acesta în Liga a treia dar și să-și formeze un centru puternic de copii și juniori. Pentru asta a primit în jur de 3 miliarde vechi de la Consiliul Județean, din toamna anului trecut și până acum.
Dacă știam că echipa de seniori e în grafic cu promovarea, la juniori lucrurile nu erau atât de clare până în acest weekend.
Dar sâmbătă, la Baza sportivă din Dumitra, Valer Someșan, șeful centrului de copii și juniori, a lămurit toate necunoscutele.
A sunat adunarea pentru 120 de copii urmăriți și selecționați din tot județul și a format 6 grupe ce vor juca din sezonul următor în campionatele județene.
De grupa 2004 – 2005 se va ocupa Cristian Răzvanță la Rodna, 2006 e în grija lui Mircea Bodiu la Dumitra, 2007 are Leontin Zegrean la Feldru, 2008 îl are ca antrenor pe Silviu Boldiș la Rodna, iar grupa 2009-2010 e formată de Valer Someșan la Bistrița. Acestora li se va adăuga și echipa de A1, care va juca la juniorii ligii a 4-a.
”Am reușit să formăm cel mai mare centru rural din județ. Avem un plan de dezvoltare pe 4 ani, care are ca scop scoaterea la lumină a copiiilor din afara Bistriței”, spune Someșan, ajutat în munca lui și de antrenorii de la echipa mare, Dan Matei și Aurel Nalați.
”Chiar dacă nu vor ajunge mari fotbaliști, ei trebuie să aibă dreptul la șanse egale cu orice alt copil de la oraș”,spune și președintele Asociației Club Sportiv Dumitra, Daniel Vălean, coordonatorul proiectelor legate de fotbal în localitatea bistrițeană.
mai 30, 2018
Pe bune?