Fotbalul ne unește pe toți

Duminică după-masa, terenul de la Cetate e pregătit de meci. Mai sunt câteva minute din partida de la juniori, timp în care echipele mari se încălzesc. ”Îs mai multe mașini aici decât la meciurile Gloriei”, spune unul dintre spectatori, râzând. ”Da, dar ăia au mașini mai faine”, vine răspunsul. Începe meciul, nu mai e loc de glume. Se împart semințele în tribune. În teren, încrâncenare mare. Ghetele trosnesc la aproape fiecare duel, arbitrul lasă jocul destul de liber. Apoi, echipele intră în joc, urmează un roșu la un fault al portarului și eliminarea acestuia. În tribune, sunetul de semințe sparte este oprit de comentarii. ”A fost roșu, a fost ultimul apărător”, vin reacțiile. ”Ba n-a fost ultimul apărător, n-ai văzut că era ăla în spate”, vine răspunsul. Apoi urmează golul din penalty și așa mai departe. Continuă sunetul de semințe, discuțiile, un bețiv înjură arbitrul, alții mai treji îl potolesc. Vine și egalarea și gazdele tremură. Iar apoi, golul izbăvitor, spectaculos. ”Asta-i mă! I-am bătut” și lumea răsuflă ușurată. Se termină meciul și urmează discuțiile, câteva beri și fiecare pleacă la casa lui. Văzut din afară, fotbalul județean, denumit în popor și fotbalul de la țară, pare sec, lipsit de interes și de vlagă. În realitate, lucrurile nu stau chiar așa. În primul rând nivelul meciurilor este uneori destul de ridicat, majoritatea dintre cei din teren jucând fotbal, unii fiind chiar foști fotbaliști de primă divizie. Apoi, sunt și aici investitori, ce-i drept cu sume proporțional mai mici, dar care pun suflet și bani și așteaptă rezultate. Oameni care dau declarații, care iscă scandaluri și polemici. Oameni cărora le place să fie în centrul atenției. La aceștia se adaugă marea masă, cei de pe margine. Publicul de la meciurile de Liga a IV-a este, de multe ori, educat fotbalistic. Știe fotbal, vorbește și respiră fotbal. Așteaptă să treacă o săptămână grea de lucru pentru a vedea meciul de duminică. Și îl trăiește la intensitate maximă. Pentru mulți, fie că sunt de la țară sau de la oraș, meciul reprezintă cele două ore pe săptămână în care-și varsă refulările, se descarcă și totodată își încarcă bateriile pentru o nouă săptămână. Dacă favoriții pierd, luni merg posomorâți la serviciu, dacă bat, parcă sunt mai senini. Pentru ei, meciul de duminică e barometrul. În întreg peisajul descris, am omis ceva. Este vorba de presă, poate cel mai important element. Cei implicați s-au obișnuit, după meci, seara, intră pe online și citesc sau văd unele goluri, își dau cu părerea. ”Ți-am zis că n-o fost fault?!”, ”Ai văzut ce gol o dat cutare?” etc. Urmează dezbaterile aprinse de la televizor, cu fazele controversate și nu în ultimul rând, analiza din presa scrisă, mirosul ziarului de miercuri în care speră să-și vadă poza sau numele. Așa e fotbalul, chiar și la acest nivel e frumos, creează sentimente și naște orgolii. Cei care nu-l înțeleg zic că e vorba de câțiva care aleargă după minge. Poate așa e, dar o fac al naibii de bine. Așa se explică de ce fotbalul, la orice nivel, ne unește pe toți.