Fotbal: Trei bistrițeni au reprezentat selecționata Ardealului într-un meci cu cea a Banatului!

Marți, 1 aprilie, s-a disputat la Arad, cea de-a treia acțiune din cadrul Cupei Regiunilor, competiție destinată copiilor născuți după 01.01.2000 și care are ca scop alcătuirea primei reprezentative naționale la această categorie de vârstă. De această dată s-au întâlnit echipa Ardeal, formată din selecționata județelor Cluj, Maramureș, Bistrița-Năsăud, Satu Mare, Zalău, Bihor, cu selecționata Banat, acțiune care a avut ca scop formarea selecționatei Ardeal-Banat, care va participa la faza finală a competiției, care se va disputa în luna aprilie la Mogoșoaia și care va aduna la start 4 selecționate regionale.

Din componenții celor 4 selecționate regionale se va alcătui un lot care va reprezenta prima reprezentativă națională a copiilor născuți în anul 2000. La Arad cele 2 selecționate au jucat două meciuri de 60 minute. În primul joc selecționata Ardeal s-a impus cu 7-1, iar jocul doi a fost câștigat de bănățeni cu 2-1. Din selecționata Ardeal au făcut parte și trei bistrițeni: portarul Alex Èšărmure și fundașul Claudiu Meșter de la Olympia Beclean și fundașul Rareș Pop-Petruț de la LPS Bistrița.

Sportulbistritean.ro

 | 470 vizualizări

Author: super-sport-administrator

Share This Post On

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *