Gloria a făcut ieri primul antrenament în 2019, în vederea returului care va începe la începutul lunii martie.
Antrenorii Dan Matei, Dorel Zegrean și Aurel Nalați au programat o alergare ușoară prin parc, de reacomodare după vacanță. Au venit la întâlnire toți jucătorii din lotul care a încheiat anul, plus câteva noi achiziții.
Curtuiuș revine la Bistrița după ce s-a consacrat la UTA, Ignat întărește mijlocul terenului venind de la Mediaș și Runcan se întoarce în Liga a treia după evoluții bune la Monor.
Se mai vorbește despre doi jucători bistrițeni care au evoluat în Liga 1, Târnovan și Homei, însă nu s-a ajuns deocamdată la un acord cu ei.
Au fost prezenți ieri: Mureșan, Racoți, Patca, Bușiță, Meșter, Suciu, Bucur, Cilean, Stoianof, Nalați, Dobrea, Moldovan, Minta, Băldean, Rus, Hasnăș, Sângeorzan, Pop, Runcan, Curtuiuș, Ignat, Trăistar, Tetean
În programul echipei figurează doar antrenamente la Bistrița, fiind foarte departe vremurile în care Gloria susținea cantonamente în Turcia. În 26 ianuarie, e programat un amical pe sinteticul de la Iclod, cu Baia Mare, în 1 februarie cu Sănătatea la Cluj-Napoca, în 9 februarie cu Avântul Reghin la Târgu Mureș și în 16 februarie cu Arieșul Turda, nu se știe încă pe ce teren.
Gloria începe returul de pe locul 10 în clasament, la 5 puncte de locurile 13-16 care duc în Liga a 4-a . Primul oficial din 2019 este programat la Cluj, cu CFR 2, în 2 martie.






Ultimele comentarii