Vreme de 15 ani, între 1975 și 1990, Gloria Bistrița a fost una dintre cele mai bune echipe din Liga a doua. Termina sezonul mereu în spatele formației care promova, nu pentru că n-ar fi avut valoare de Divizia A, ci pentru că așa erau vremurile.
Centre muncitorești mult mai puternice, Hunedoara, Galați sau Baia Mare, centre studențești importante, Cluj-Napoca sau Timișoara, aveau prioritate în ochii oficialităților comuniste, care se foloseau de fotbal ca să țină sub control aceste zone fierbinți de pe harta României. ”Bagă-ți mințile în cap. Încă nu ți-a venit rândul cu Bistrița ta!”, i se spunea deseori lui Jean Pădureanu, cel care încurca an de an socotelile celor mari.
Așa s-a întâmplat și în martie 1980, când la Bistrița a avut loc una dintre cele mai așteptate partide din istoria Gloriei. Corvinul Hunedoara trebuia să revină în Divizia A și pentru asta era obligatoriu să treacă de echipa bistrițeană. La 35 de ani, după un campionat mondial de răsunet cu echipa națională în Mexic și sezoane de excepție la Dinamo, Mircea Lucescu era însărcinat să readucă fotbalul hunedorean în prima ligă din postura de antrenor, dar și de jucător activ. A venit la Bistrița cu o garnitură formată din fotbaliști foarte experimentați ca Dumitrache sau Nunweiller dar și din tineri ce aveau să confirme ulterior la cel mai înalt nivel, cum ar fi Andone, Gabor sau Klein. Cu echipa aceasta era pe primul loc în seria a treia după 20 de etape, dar Gloria îi sufla în ceafă, aflându-se la doar 3 puncte în spate.
Șuturi la poartă: 28-4 pentru Gloria! Cornere: 19-2! Scor final: 1-2
10.000 de spectatori au venit la meci în acea duminică mohorâtă de martie. Pozele realizate de profesorul Gubesch arată cum se înghesuiau oamenii pe 4 rânduri la gard, cum se cățărau în copacii din jurul stadionului, ca să vadă măcar o frântură din acest meci. Știau toți că Bistrița lor n-are față de Divizia A, dar că au o echipă redutabilă, care nu pierde niciodată acasă.
Din păcate însă, chiar dacă jocul a fost la discreția bistrițenilor (28-4 șuturi pe poartă, 19-2 la cornere), scorul final a fost 2-1 pentru Corvinul, care făcea un pas decisiv spre promovare. Două lansări pe partea dreaptă a apărării noastre, suspect de lejeră după cum spun martorii oculari și zeci de șuturi dubios de imprecise la poarta oaspeților, au dus la acest rezultat final.
16 vagoane cu fier beton de la Hunedoara ar fi sosit la Bistrița a doua zi
Gloria a arbitrat și în acel an promovarea în Divizia A, așa cum a făcut-o vreme de 15 ani. Comuniștii bistrițeni se foloseau și ei de fotbal, care era un instrument excelent nu doar de controlare a maselor ci și o monedă de schimb în economia vremii.
”Chiar dacă era superplanificată și controlată, economia avea nevoie de mici aranjamente și în acea vreme. România intrase într-o criză economică majoră și intreprinderile se descurcau greu cu materia primă. Hunedoara era un centru extrem de important pentru furnizarea materialelor de construcție iar Bistrița construia din plin cartierele de blocuri pe care le vedem azi. Circa 2000 de apartamente se dădeau la cheie în fiecare an și era nevoie de multe materiale pentru așa ceva. Legenda spune că a doua zi după meci, venite de la Hunedoara, au intrat în gara Bistrița 16 vagoane de fier beton și alte câteva de zgură. Nu le-am văzut, dar toată lumea era convinsă că erau răsplata bistrițenilor pentru victoria Corvinului. Gloria a fost sacrificată mereu pentru interesul general al comunității!”,spune Constantin Sănduță, pe atunci președintele Consiliului Județean pentru Educație Fizică și Sport Bistrița-Năsăud.
În 1976 s-a întâmplat exact la fel!
De altfel, relațiile între Bistrița și Hunedoara au fost foarte bune întotdeauna. În 1976, se întâmplase la fel. Corvinul promova identic, cu o victorie 1-0 la Bistrița, singura înfrângere acasă suferită de bistrițeni în acel campionat. Atunci se vorbea că de la Hunedoara au venit sute de tone de materiale de construcție pentru tribuna a doua a stadionului bistrițean, finalizat în 1980.
Apoi, relațiile bune au continuat. Remus Vlad, secundul lui Lucescu în acei ani, a preluat Gloria și a promovat-o imediat după Revoluție. De asemenea, Ilie Savu, antrenor de legendă al CCA-ului și al Corvinului a fost și el înrolat pe banca tehnică a bistrițenilor, pe care mai antrenase și Radu Nunweiller. Memorabile sunt și cantonamentele pe care Lucescu le făcea cu echipa națională la Bistrița, unde recunoștea că are cele mai bune condiții de pregătire din țară.
Remus Vlad: ”Gloria era mult peste nivelul ligii secunde”
Remus Vlad a fost secundul lui Mircea Lucescu în acea perioadă. Însă în acte era antrenorul principal al echipei, fiindcă celebrul internațional încă nu avea calificarea necesară. O situație similară cu Steaua lui Rădoi de azi.
”Lucescu avea o capacitate extraordinară de a controla echipa chiar din teren, din postura de jucător. Eu o conduceam de pe margine. Îmi aduc aminte acel meci și știu că așa l-am pregătit.Ș tiam că Bistrița e o echipă bună, că o să se arunce peste noi și vroiam să-i prindem pe contraatac. Așa s-a și întâmplat. Corvinul de atunci avea o linie mediană de națională, chiar dacă juca în B. Dar și Gloria era mult peste nivelul ligii secunde. Cam acesta era fotbalul pe vremea aceea și oamenii îl apreciau, de aceea veneau în număr așa mare la stadion”, spune cel care peste ani avea să devină antrenorul cu cele mai importante rezultate din istoria clubului bistrițean: promovarea, locul 3 în Liga 1 și Cupa României alături de Constantin Cârstea.
Butuza: ”A fost un meci trucat”
Căpitanul Gloriei, Grigore Butuza, a fost unul dintre cei mai buni jucători de pe teren în acel meci, 1-2 cu Corvinul. Însă nu înțelege nici azi ce s-a întâmplat.
”Cu siguranță a fost un meci trucat. Altfel nu îmi pot explica ce s-a întâmplat. Am fost peste ei la toate capitolele, am avut ocazii din toate pozițiile. Sunt convins că s-a vorbit cu câțiva jucători de-ai noștri. Nu pot să vă dau nume. Nici nu știu, și nici nu ar fi corect. Unii dintre ei nici nu mai sunt în viață”, spune Butuza, cel care a fost în prim plan la un moment dat. Își amintește că Romulus Gabor îl tot ciupea, când încerca să-l marcheze. ”Mă tot pișca, mă călca. M-am enervat și i-am tras un dos de palmă cât am putut. A fugit după mine și m-a lovit cu genunchiul. Am primit amândoi cartonașe galbene”, își amintește Butuza.
Paul Cervenschi: ”Fundașii mei mă tot trimiteau în atac și eu nu înțelegeam de ce”
Paul Cervenschi a jucat fundaș central în acea partidă, alături de Filipoi. Își amintește că unii coechipieri din apărare îl tot îndemnau să urce în atac.
”Du-te, Paule, du-te că tu dai bine cu capul”, îi spuneau Pantelimon, Ferencz, jucătorii mai în vârstă din apărare. La două din aceste faze au venit și golurile hunedorenilor, care au prins descoperită apărarea bistrițeană. ”Știau ceva ce eu nu știam? Habar n-am, dar am simțit și eu că n-a fost ceva curat în acel meci”, recunoaște Cervenschi.
Doar 4 înfrângeri acasă în 15 ani, 753 de goluri marcate.
Anuarul fotbalului românesc consemnează performanțe incredibile pentru Gloria acelor ani. Se știa că nimeni nu o poate bate acasă, decât dacă vrea ea. Din cele 255 de meciuri jucate la Bistrița între 1975 și 1990, Gloria a pierdut doar 4. Două dintre ele au fost cu Corvinul în anii în care Hunedoara a promovat, unul cu CFR când echipa clujeană s-a salvat de la retrogradare și unul cu CSM Sfântu Gheorghe.
De altfel, acesta din urmă pare să fie singura înfrângere pe cinstite în 15 ani. ”Nu ne gândeam niciodată că o să pierdem cu Sfântu Gheorge. Și a prins unul o ghiulea de la 25 de metri și n-am mai putut egala. Ä‚la a fost singurul meci pe care îl știu eu că l-am pierdut pe bune la Bistrița”, confirmă și căpitanul Butuza. O linie de clasament a acelor vremuri arată că Gloria a câștigat 242 de meciuri, a remizat în 19 și a pierdut 4 din toate partidele jucate acasă vreme de 15 ani.
Cronica din Ecoul, cuvânt cu cuvânt!
Sub titlul: ”La Bistrița, echipa celor 3 mexicani și-a bătătorit drumul spre prima divizie”, a apărut cronica meciului în ziarul Ecoul de a doua zi. Manuscrisul pe care l-am găsit nu păstrează semnătura, însă în acea vreme cronicile de meci erau scrise de Iuliu Câmpeanu. Iată cum a văzut el acest joc:
30 martie 1980
Gloria – Corvinul 1-2 (0-1)
Stadion Progresul; teren moale; timp închis; spectatori: aprox. 10.000; Au marcat: Georgescu (min.75 din 11 m) pentru gazde, respectiv Văetuș (min.40), Gabor (min.71) pentru Corvinul; Șuturi la poartă: 28-4 (pe poartă: 14-3); cornere: 19-2
Gloria: Gavrilaș – Pantelimon (min. 75 I. Alexandru), Cervenschi, Filipoi, Ferencz – Butuza, Damian (61 Dănilă), Georgescu – Nicolae, Moga, Berceanu
Corvinul: Ion Gabriel – Nicșa, Mierlă, Andone, Bogdan – R. Nunweiller, Dumitriu 4, Klein – Lucescu, Dumitrache (min.84 Gălan), Văetuș (min.71 Gabor)
Deși Gloria a dominat permanent pe tot parcursul celor 90 de minute de joc, scorul reflectă just modul matur și lucid de gândire și tactică de joc, de pregătire și abordare a partidei. Echipa celor trei mexicani (Lucescu, Nunweiller, Dumitrache) a venit la Bistrița cu gândul la Divizia A și numai un rezultat bun sporea șansele hunedorenilor. Mircea Lucescu a urmărit jocul echipei noastre în optimile de la Sibiu, iar Remus Vlad, secundul Corvinului, a fost prezent la meciul amical cu Mecanica Fină (de joi, 20 martie).
Astfel, că, duminică, tactica hunedorenilor a fost una exactă. Linia noastră mediană a fost strict marcată, în careu oaspeții s-au apărat supranumeric, dar organizat și au contraatacat prin omul lor de viteză, Văetuș, pus în valoare excelent de experimentații Nunweiller și Lucescu. O analiză atentă a casetei tehnice scoate în evidență eforturile și ambiția elevilor lui Al. Constantinescu de a câștiga. Nerespectarea, însă, de câțiva jucători, a indicațiilor tactice ne-a costat două goluri.
În minutul 40, Ferencz pasează greșit la Radu Nunweiller, urmează o cursă și o centrare precisă la Văetuș, scăpat de sub supravegherea lui Pantelimon, astfel că, în continuare, lucrurile sunt o simplă formalitate: preluare, stop, șut și gol – 0-1. Repriza se încheie cu aceeași dominare furibundă a gazdelor. Portarul Ion Gabriel, în formă excelentă, intervine spectaculos respingând șut după șut. Nu-i mai puțin adevărat că Moga, Georgescu, Butuza, chiar și Filipoi, șutează din poziții bune, de cele mai multe ori pe lângă poartă.
Partea a doua a jocului are același aspect. Gloria joacă doar în terenul oaspeților, însă echipa lui Lucescu se apără calm, organizat, cu un dublaj excelent. În minutul 58, Ion gabriel este bătut: Berceanu se află cu mingea în careul mic, șutează, dar intervine Andone și salvează miraculos. Minutele trec și tabela de marcaj arată, în continuare, scor favorabil Corvinului. Și, tocmai când tribunelese așteptau mai puțin (situația din teren dând speranțe pentru egalare), Gabor, introdus în locul lui Văetuș, este lansat excelent și majorează scorul la 0-2.
Mai erau 19 minute de joc. Dar partida era…jucată! La acest scor, hunedorenii nu mai puteau pierde trenul spre prima scenă fotbalistică a țării. A urmat apoi un penalti pe care îl transformă, nu fără emoții, Georgescu și fluierul final al arbitrului V. Ciocâlteu (ajutat la linie de I. Alexandru și R. Șerban, toți din Craiova) pecetluiește un joc cu multe speranțe, iluzii și deziluzii. Visul hunedorenilor s-a împlinit, spre dezamăgirea și amărăciunea bistrițenilor. Dar, în sport, trebuie să știi să și pierzi.
Adrian LINCA
mai 24, 2023
Saracii de voi ce buni va mai credeți! Nici voi nu credeți ceea ce scrieți!
mai 26, 2023
Cine-s noi, cine-s voi? Gloria din acea vreme putea bate oricand un Corvinul aflat in reconstructie. Ca a fost blat sau nu, prea putin conteaza, dar dominarea a fost reala, cifrele exprima din plin superioritatea Gloriei. Norocul, noroiul, poate viteza lui Vaetus sau chiar ordinele de sus (daca au fost), astea au fost atuurile Corvinului.