Gloria a câștigat cu 3-1 în ultima etapă a turului Ligii a treia și a încheiat anul pe locul 10, cu 18 puncte adunate.
Echipa antrenată de Dan Matei, ajutat de Dorel Zegrean și Adrian Nalați, a reușit un joc bun la Iernut, pe un teren înghețat. Bistrițenii au deschis scorul prin Stoianof, care a marcat în minutul 17 în stilu-i caracteristic, după o preluare în careu și un șut din întoarcere.
Gloria a avut apoi multe ocazii clare de gol, cele mai mari prin Cilean, Stoianof și Sebi Rus, dar au marcat gazdele, la ultima fază a primei reprize, în urma unui corner.
Partea secundă a fost marcată de eliminarea unui jucător din Iernut în minutul 58, la al doilea galben. Ai noștri s-au dezlănțuit cu un om în plus pe teren și au dominat clar ultima parte a meciului. Au mai marcat prin Nalați în minutul 63 (centrare Hasnăș de pe dreapta) și Patca în minutul 90 în urma unui contraatac rapid. Însă avalanșa de ocazii a fost mult mai mare, diferența de pe tabelă nefind concludentă.
”În ultimele 4 etape am salvat cumva acest tur de campionat. Locul 10 este mulțumitor și oarecum neașteptat, după cum au arătat lucrurile la începutul campionatului. Am pierdut multe puncte fiindcă ne-au lipsit la un moment dat 3seniori, mulți și decisivi în această echipă tânără. Nu trebuie să uităm nici de greșelile de arbitraj. Dar, în concluzie, vom avea o iarnă liniștită, după un final destul de bun”, spune Dan Matei.
Echipa va lua vacanță în 15 decembrie și va fi întărită la începutul anului viitor. A semnat deja Curtuiuș dar se mai vorbește despre câteva achiziții cum ar fi fostul dinamovist Homei sau tânărul Maxin, comparat la un moment dat cu Maxim, internaționalul tricolor.
La Iernut au jucat: Mureșan, Hasnăș, Bucur, Patca, Minta, Băldean, Moldovan, Nalați, Cilean, Stoianof, Sebi Rus. Au mai jucat: Dobrea, Bușiță.
Seria a 5-a, etapa a 15-a
Unirea Dej – AFK Csikszereda Miercurea Ciuc 2-2
AFC Odorheiu Secuiesc – Minaur Baia Mare 0-3
CS Iernut – ACS Unu Fotbal Gloria 1-3
CFR Cluj 2 – MSE Târgu Mureş 3-1
ACS Fotbal Comuna Recea – Sticla Arieşul Turda 2-1
Gaz Metan Mediaş 2 – Sănătatea Cluj 1-3
AFC Hărman – Avântul Reghin 1-1
Unirea Tăşnad – Olimpic Cetate Râşnov 1-1
| 1 | ACS Comuna Recea | 15 | 12 | 1 | 2 | 40-14 | 37 |
| 2 | Minaur Baia Mare | 15 | 9 | 5 | 1 | 26-8 | 32 |
| 3 | Csikszereda M. Ciuc | 15 | 9 | 4 | 2 | 38-12 | 31 |
| 4 | CFR Cluj 2 | 15 | 8 | 5 | 2 | 32-17 | 29 |
| 5 | Sănătatea Cluj | 15 | 8 | 3 | 4 | 25-15 | 27 |
| 6 | Olimpic Cetate Râşnov | 15 | 8 | 2 | 5 | 18-15 | 26 |
| 7 | Avântul Reghin | 15 | 6 | 6 | 3 | 21-15 | 24 |
| 8 | Sticla Arieşul Turda | 15 | 7 | 3 | 5 | 22-19 | 24 |
| 9 | Unirea Tăşnad | 15 | 5 | 6 | 4 | 26-27 | 21 |
| 10 | Gloria | 15 | 5 | 3 | 7 | 19-25 | 18 |
| 11 | AFC Hărman | 15 | 4 | 3 | 8 | 20-25 | 15 |
| 12 | MSE Târgu Mureş | 15 | 4 | 3 | 8 | 17-27 | 15 |
| 13 | Unirea Dej | 15 | 2 | 7 | 6 | 17-26 | 13 |
| 14 | AFC Od. Secuiesc | 15 | 2 | 4 | 9 | 12-25 | 10 |
| 15 | CS Iernut | 15 | 2 | 0 | 13 | 12-50 | 6 |
| 16 | Gaz Metan Mediaş 2 | 15 | 1 | 1 | 13 | 14-39 | 4 |





decembrie 1, 2018
Greu ,foarte greu.